”Pentru ca distanţa la care stă zidul să se respecte, un arbitru cu personalitate, care ştie să se impună, nu are nevoie de spray. În momentul în care pui un gard în faţa jucătorilor, gardul are autoritate, nu arbitrul! Această distanţă ajută foarte mult ca să facem diferenţa între arbitrii cu personalitate, care sunt respectaţi, şi ceilalţi. Dacă avem spray-ul, suntem cu toţii egali şi nu mai putem vorbi despre autoritate.
Nu folosim spray-ul în campionatul românesc. Poziţia mingii e uşor de controlat: o aşezi unde trebuie şi verifici cu coada ochiului ca ea să rămână acolo. În plus, la capitolul comunicare, eu şi colegii mei stăm foarte bine. În timp ce eu măsor distanţa, un coleg de-al meu urmăreşte ca mingea să nu fie mutată, iar dacă se întâmplă asta mă anunţă”, a declarat arbitrul Cristian Balaj, într-un interviu acordat site-ului emm.ro.