Târgovişte se va putea mândri cu o arenă nouă, deşi Chindia, echipa din localitate, evoluează de ani buni departe de prima scenă a fotbalului românesc.
Investiţia se ridică la aproximativ 22 de milioane de euro şi va fi susţinută de Compania Naţională de Investiţii.
Fotbalul românesc va beneficia de o nouă arenă, însă locaţia aleasă este cel puţin surprinzătoare. Compania Naţională de Investiţii a dat aviz favorabil pentru ridicarea unui nou stadion în Târgovişte.
Noua arenă urmează să aibă aproximativ 12.000 de locuri şi costurile sunt aproximate la 22 de milioane de euro. Este o decizie surprinzătoare, având în vedere că Târgovişte nu este în acest moment un punct de referinţă pe harta fotbalului românesc.
Ultima dată când Târgovişte a avut echipă de fotbal în Liga 1 a fost în sezonul 1997-1998. De atunci, situaţia fotbalului dâmboviţean a fost tulbure, notează Mediafax.
În prezent, echipa care joacă în cel mai ridicat eşalon este Chindia Târgovişte, echipă înfiinţată în 2010 şi aflată pe locul 6 în liga secundă, cu şanse extrem de mici la promovare. FCM Târgovişte, cea mai reprezentativă echipă a oraşului, a fost dizolvată în 2015.
Stadion nou la Târgoviște. Noua arenă va fi gata în trei ani
Noua arenă va fi amplasată în zona gării Târgovişte și va fi gata în aproximativ trei ani.
”Studiul de prefezabilitate este la Compania Naţională de Investiţii. Ni s-au mai cerut câteva clarificări, iar săptămâna trecută le-am înaintat. Acum va intra în comisia ministerului pentru a fi inclus pe lista de finanţare. Noi am făcut toate demersurile legale, am transferat terenul către CNI, am întocmit studiul de prefezabilitate. Sper că în 2-3 ani să avem un stadion la Târgovişte”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, pentru Ziare.com.