„Sperăm ca în cel mai scurt timp să primim de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) documentaţiile pentru avize şi să facilităm ca aceste avize să fie obţinute cât mai repede şi în final să treacă prin comisiile de aprobare a indicatorilor tehnico-economici de la Companie şi din comisia interministerială de la nivelul Guvernului”, a afirmat Alin Nica, potrivit Agerpres.
„Pasul final este aprobarea finanţării în Guvern, prin Hotărâre de Guvern, care sperăm să fie, după noile estimări ale celor de la CNI, până la finele acestui an”, a adăugat el.
CJ Timiş a decis în luna februarie să închidă stadionul Dan Păltinişanu din Timișoara, după ce nocturna a căzut de două ori într-unul dintre meciurile jucate de Poli Timişoara acasă.
În locul actualului stadion urmează să fie ridicată o altă arenă, cu 30.000 de locuri, investiţia fiind evaluată la circa 120 de milioane de euro, iar finanţarea ar urma să fie asigurată de CNI şi administraţia judeţeană.