Kroenke, care a evaluat clubul Arsenal la 1,8 miliarde lire sterline (2 miliarde euro), a propus un preţ de 29,419 lire sterline pe acţiune în numerar, prin intermediul societăţii sale KSE, şi a primit „un angajament irevocabil din partea Red an White Securities”, compania lui Usmanov, care deţine 30% din gruparea londoneză, „de acceptare a oferte”, conform unui comunicat dat publicităţii marţi la Bursa din Londra.
Acest anunţ semnifică faptul că cei doi oameni de afaceri au ajuns la un acord, după ce rusul a încercat să cumpere clubul în 2017, lovindu-se de refuzul lui Kroenke. Intrat în capitalul lui Arsenal în 2007, magnatul oţelului Usmanov s-a arătat critic, în trecut, faţă de modul prudent de gestiune adoptat de american.
Oferta va fi valabilă până pe 28 august şi, dacă se va finaliza, se va traduce printr-o retragere de la bursă.
„Reuşita ofertei va deschide un nou capitol în istoria clubului, care va fi deţinut 100% de KSE”, subliniază societatea americană.
Oferta lui Stan Korenke a fost făcută cu câteva zile înaintea startului noului sezon, care va deschide o nouă pagină în istoria „tunarilor”. Arsenal a angajat în această vară un nou antrenor, pe spaniolul Unai Emery, cel care l-a înlocuit pe francezul Arsene Wenger, după 22 de ani în care acesta s-a aflat la timona echipei londoneze.
Poate te interesează și SSC Farul ar putea organiza meciurile viitoare de ”acasă” în Bulgaria! ”O soluție e și Balcik!”