Pe data de 17 februarie 2008, Adunarea din Kosovo adopta cu un cvorum unanim Declarația de Independență a Republicii Kosovo față de Serbia.

Treptat, Kosovo a fost recunoscută oficial de 119 țări din întreaga lume, dar 6 state europene, Serbia, Spania, Grecia, Slovacia, Cipru și România nu recunoscut statul cu capitala la Priștina.

De ce România nu recunoaște Kosovo

A doua zi după autoproclamarea independenţei, Parlamentul de la Bucureşti anunța că „eventuala recunoaştere a independenţei unilateral declarate de către alte state nu poate fi interpretată ca precedent pentru alte zone şi nici ca recunoaştere sau garantare a drepturilor colective pentru minorităţile naţionale”, potrivit Newsweek.

Fostul președinte Traian Băsescu explica în anul 2015 refuzul în privinţa nerecunoaşterii Republicii Kosovo, invocând pericolul autoproclamării independenţei Transnistriei.

În opinia acestuia, Transnistria și-ar putea declara independența folosind modelul Kosovo, situație în care România nu ar putea contracara o astfel de eventualitate dacă s-ar afla printre statele care au recunoscut fosta provincie iugoslavă.

Argumentul oficial pentru care România rămâne fermă pe poziție și refuză să recunoască Republica Kosovo a fost și este bazat pe temerea vizavi de integritatea Republicii Moldova.

Cât costă un kilogram de carne de miel pentru Paște 2025? „Oricine își poate permite o pulpiță”
Recomandări
Cât costă un kilogram de carne de miel pentru Paște 2025? „Oricine își poate permite o pulpiță”

Menţinerea în timp a acestui refuz a fost însă invariabil pusă în legătură și cu pretenţiile de autonomie din Ţinutul Secuiesc.

Anul trecut, după incidentele de la meciul cu Kosovo din preliminariile Euro 2024, MAE a explicat, într-un răspuns pentru Adevărul, că statul român nu recunoaște suveranitatea Kosovo pentru modul în care a ales să-și declare independența, iar poziția aceasta a fost asumată de conducerea de la București atât printr-o declarație a Parlamentului, dar și la nivel de CSAT.

„Poziţia României de nerecunoaştere a suveranității Kosovo este fundamentată pe faptul că Declarația unilaterală de independență nu a respectat normele dreptului internaţional în materie şi nu respectă prevederile Rezoluției Consiliului de Securitate nr.1244/1999.  În condiţiile încălcării dreptului internațional prin declarația unilaterală de independență, România nu recunoaşte statalitatea Kosovo. Declaraţia Parlamentului României din 18 februarie 2008 şi reuniunea CSAT din aceeaşi zi au statuat această poziție. Nu există niciun element care să determine modificarea acestei poziții”, arată MAE în poziția oficială transmisă ziarului Adevărul.

România încurajează ambele părți să se angajeze constructiv în cadrul Dialogului Belgrad-Priștina, mediat de UE, care are potențialul de a conduce la soluționarea problemelor pendinte și de a consolida perspectiva integrării UE pentru întreaga regiune a Balcanilor de Vest. 

Renașterea miraculoasă a comunei Hoghilag. Localitatea a dispărut din sumarul „Știrilor de la ora 5” și a ajuns celebră pentru Festivalul Tuberozelor
Recomandări
Renașterea miraculoasă a comunei Hoghilag. Localitatea a dispărut din sumarul „Știrilor de la ora 5” și a ajuns celebră pentru Festivalul Tuberozelor

Războiul sângeros cu 13.000 de morți

Belgradul nu a recunoscut niciodată autoproclamata independenţă a Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros, soldat cu circa 13.000 de morţi, majoritatea albanezi kosovari. De atunci, regiunea a fost scena unor fricţiuni regulate.

La 14 ani după ce Kosovo și-a declarat independența față de Serbia, aproximativ 50.000 de sârbi care trăiesc în nord folosesc numere de înmatriculare și documente emise de autoritățile sârbe. Aceștia refuză să recunoască instituțiile din capitala kosovară.

Istoria acestei regiuni este marcată de o serie de evenimente dramatice, iar drumul către pace și stabilitate rămâne unul dificil.

Conflictul din Kosovo are rădăcini adânci în istoria secolului al XX-lea, cu episoade de tensiune și violență care s-au acutizat în special în anii ’90. În 1998, tensiunile etnice au escaladat într-un război între forțele albaneze și sârbe, cunoscut sub numele de „Războiul din Kosovo”.

Intervenția NATO în 1999 a avut ca rezultat retragerea trupelor sârbe din Kosovo și instaurarea unei administrații internaționale sub mandat ONU.

În 2008, Kosovo și-a declarat independența, recunoscută de un număr semnificativ de țări, dar nu și de Serbia.

Vladimir Putin miroase sânge în Marea Neagră, Donald Trump e sfătuit să nu mai negocieze cu Rusia, într-o analiză Bloomberg
Recomandări
Vladimir Putin miroase sânge în Marea Neagră, Donald Trump e sfătuit să nu mai negocieze cu Rusia, într-o analiză Bloomberg

Scandalul permiselor de ședere și al plăcuțelor de înmatriculare

În august 2022, decizia Pristinei de a impune permise de şedere temporare persoanelor care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă şi de a-i obliga pe sârbii kosovari să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare cu unele emise de Republica Kosovo a provocat o nouă escaladare a tensiunilor. Sârbii locali au blocat mai multe drumuri și au fost auzite focuri de armă, ceea ce a dus la închiderea a două puncte de trecere a frontierei. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a acuzat partea kosovară de provocări și a spus că „atmosfera a atins punctul de fierbere”

În noiembrie 2022, sârbii minoritari din Kosovo au demisionat din instituțiile de stat, în semn de protest față de schimbarea plăcuțelor de înmatriculare. Discuția de lungă durată privind plăcuțele de înmatriculare a alimentat tensiunile dintre Serbia și fosta sa provincie Kosovo,

3.700 de militari KFOR mențin pacea fragilă

Forța NATO în Kosovo (KFOR), care are încă aproximativ 3.700 de militari, inclusiv din România, pentru a menține pacea fragilă din zonă, a cerut Pristinei și Belgradului să dea dovadă de prudență și să prevină escaladarea.

Atât Serbia, cât şi Kosovo vizează să adere la Uniunea Europeană şi au convenit, ca parte a procesului de aderare, să-şi rezolve problemele bilaterale restante şi să-şi normalizeze relaţiile. 

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar și extrem de valoros
Adevarul.ro
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar și extrem de valoros
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Elle.ro
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Vasilica a cheltuit 5 euro pe un loz răzuibil şi a câştigat 50.000 de euro, în Italia. De ce nu poate încasa banii
Observatornews.ro
Vasilica a cheltuit 5 euro pe un loz răzuibil şi a câştigat 50.000 de euro, în Italia. De ce nu poate încasa banii
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc,  nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc, nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI