În apropierea tribunei oficiale a stadionului Farul, unde reprezentativa naţională va disputa mâine un meci capital împotriva Franţei, câţiva dintre suporterii echipei constănţene munceau de zor la confecţionarea unui imens steag tricolor, care va avea o lungime de aproape o sutî de metri.

”Va fi o coregrafie specială pe care o pregătim pentru acest meci. Totul e ca şi băieţii să se monteze aşa cum trebuie pentru acest joc”, a declarat unul dintre suporterii Farului, înarmat cu un ac şi aţă.

Bişniţarii au dat-o-n bară

În faţa porţilor de la intrarea principală doi bişniţari încercau de zor să vândă la un ”preţ avantajos” bilete la tribuna a întâi, cu 250 de lei, şi la tribuna a doua în schimb la casele de bilete, mai erau încă de vânzare 60 de tichete la tribuna a doua, costul unui astfel de bilet fiind de 90 de lei.

Fularele costă 25 de lei

Fularele inscripţionate, cu numele celor două echipe costă 25 de lei, doritorii putând găsi şi fulare ale echipei Farul, dar şi ale Stelei. ”Nu prea am avut vânzare. Poate în ziua meciului, va merge mai bine”, ne-a precizat unul dintre comercianţi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Cum se scrie corect: înșală sau înșeală. Eroarea mare pe care o fac foarte mulți români
FANATIK.RO

Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO

Ce să pui pe păstrăv atunci când îl bagi la cuptor. Ingredientul care îi dă peștelui cel mai bun gust, vei face cea mai gustoasă cină

'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Cine este șoferul care a plătit tributul pe Drumul Morții E 85, în localitatea Vadu Moldovei. Andrei avea doar 28 de ani și era pilot de off road
Observatornews.ro
Cine este șoferul care a plătit tributul pe Drumul Morții E 85, în localitatea Vadu Moldovei. Andrei avea doar 28 de ani și era pilot de off road
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI