Tricourile pentru meciurile de acasă vor fi roş-albastre, verzi pentru partidele din deplasare şi roşii complet, echipamentul de rezervă, portarii beneficiind şi ei de o nouă vestimentaţie. Deosebirile faţă de echipamentul folosit de elevii lui Cristiano Bergodi în Liga I nu sunt foarte mari: pe piept va avea aplicat un tricolor românesc, iar pe mâneci va fi apărea sigla Europa League şi logo-ul ”Respect”, folosit de stelişti atât în sensul de fair-play, cât şi ca cerere de respectare a blazonului clubului de către adversari.

Inscripţionarea numerelor şi a numelor jucătorilor vor fi şi ele schimbate: culoarea galbenă pentru echipamentul de pe teren propriu şi pentru cel de rezervă, respectiv roşii pentru echipamentul verde. La conferinţa de presă prilejuită de acest eveniment, au fost prezenţi fotbaliştii Bogdan Stancu, Emil Ninu, Cristian Tănase şi portarul Cezar Lungu, precum şi preşedintele clubului, Valeriu Argăseală, ofiţerul de presă, Cătălin Făinişi, şi directorul de marketing al Stelei, Bobby Durbac.

”Sperăm ca noile echipamente să fie norocoase şi să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul, adică să trecem de grupele Europa League”
, a spus Argăseală.

Suporterii vor beneficia şi ei de o ediţie limitată a acestor echipamente, produse în doar 1.000 de exemplare, care vor putea fi achiziţionate la următoarele preţuri: echipamentul roş-albastru şi verde – 429 de lei, cel de rezervă – 179 de lei, iar cel de portar de 469 lei.

Foto: Gabriel Chirea

 
 

Urmărește-ne pe Google News