În ultima zi pe care au petrecut-o la resortul de lux Gloria Sports Arena, din Belek, Turcia, steliștii au intrat pe rând într-un bazin special în care au alergat 10 kilometri!

Exercițiul este făcut special pentru menținerea unui tonus muscular foarte bun.

”Auzisem până să vin la Steaua despre Neubert, dar am crezut că sunt și vorbe așa puțin exagerate. Dar, acum pot spune că sunt surprins de metodele pe care le folosește. Faptul că avem un preparator neamț este un plus pentru România. Este foarte greu, dar și foarte eficient în egală măsură. Ceea ce mă bucură este că mă simt excelent. Am avut mai multe discuții în particular cu Tommy și sunt sigur că vom avea succes”, a spus nou venitul Ciprian Marica.

Thomas Neubert (46 de ani), fizioterapeutul Stelei, e omul din umbra succesului roş-albastru. Și în trecut, și de la revenirea la echgipa roș-albastră.

“L-am cunoscut pe Reghecampf în 2008, când eram amândoi la Kaiserslautern. El avea mai multe probleme fizice şi lucram mereu separat cu el”, a povestit Neubert. Iar Reghe a confirmat: “Suntem buni prieteni. Dar nu a contat asta, ci faptul că e un profesionist. M-a ajutat în cariera mea”.

“Fotbalul s-a schimbat în ultimii ani. Jucătorii au nevoie de forţă, viteză şi iar viteză. Mulţi antrenori aleg ba un deal, ba o pantă şi aleargă fotbaliştii. Când un om face asta mult timp, îşi pierde din viteză. E mai important să faci alergări scurte, la intensitate maximă. Niciodată un jucător nu va alerga într-o partidă zece minute la rând”, şi-a explicat filosofia de pregătire neamţul. Neubert a început să lucreze în branşă acum 25 de ani. Între 1992 şi 1995, s-a specializat ca fizioterapeut. În 1996, a înfiinţat propria clinică în Ramstein, un orăsel în sud-vestul Germaniei.


Profesor al soldaţilor din 2003 până în 2006


Din 2000 şi până în 2006, a activat ca lector la Institutul de Educaţie Fizică din Kaiserlautern. Clubul FC Kaiserlautern, atunci în Bundesliga, i-a cerut ajutorul şi l-a angajat, în 2006, ca fizioterapeut. Lucra part-time, în paralel cu activitatea la “Physio Balance Neubert”. “În acelaşi timp, eram preparator fizic la formaţia de fotbal american Pikes, dar şi consultant pentru echipa de ciclism Raam”, povesteşte Tommy. Apoi dezvăluie: “Înainte să-mi pun în practică metodele în fotbal, între 2003 şi 2006, am lucrat ca antrenor personal pe partea de pregătire fizică pentru trupele US Air Force, cantonate la baza de la Ramstein”. Cum Neubert are clinica chiar în Ramstein-Miesenbach, i se mai cere şi azi sprijinul. “A fost o experienţă extraordinară”, mai spune Tommy. Neubert a mai avut de-a lungul timpului colaborări cu handbalişti sau cu practicanţi de triatlon sau decathlon.

16.000 de soldaţi sunt cantonaţi aici


Veche de un secol, Ramstein Air Base este cea mai mare bază militară nord-americană a US Air Force şi NATO în afara graniţelor SUA. E situată la 1 km est de Ramstein-Miesenbach şi la 10 km vest de Kaiserslautern, în regiunea Rheinland-Pfalz, sud-vestul Germaniei. Peste 16.000 de soldaţi cu familiile, plus tot peatâta personal auxiliar, echipament militar terestru şi aviatic se găsesc acolo.

Imaginile video cu antrenamentul revoluționar au fost postate pe conturile de Facebook de Adi Popa, de Ciprian Marica, dar și de Thomas Neubert.

#water#cardio#steaua#hard work#

Posted by Thomas Neubert on Wednesday, January 20, 2016

#hydro #refacere #alergare

Posted by Adrian Popa on Wednesday, January 20, 2016

Training! by Tommy Neubert!

Posted by Ciprian Marica on Thursday, January 21, 2016

Urmărește-ne pe Google News