La începutul fiecărei partide, Steaua CSM EximBank va chema legenda sau pe una dintre rudele acesteia, pentru a primi o plachetă şi aplauzele familiei roş-albastre şi ale fanilor. Se va ține un moment de reculegere pentru jucătorii sau antrenorii care nu mai sunt printre noi.
Primul meci la care va fi demarată această acţiune va fi cel de pe 4 octombrie, când Steaua CSM EximBank debutează în noul sezon al Ligii Naţionale de Baschet Masculin, cu CSM U Oradea, iar primul jucător inclus în Hall of Fame va fi regretatul Andrei Folbert, recunoscut drept cel mai mare baschetbalist român din toate timpurile. De asemenea, primul steag arborat va fi în amintirea primului titlu din vitrina secţiei de baschet a Stelei, Campionatul Naţional din sezonul 1955-1956.
Proiectul Hall of Fame se realizează cu sprijinul unui stelist adevărat, Daniel „Bobby” Durbac, directorul Durby Sports Marketing (www.durby.eu). “M-am născut cu Steaua în sânge! Sunt extrem de bucuros că mă pot implica în acest proiect, mai ales că la această oră, în România, prea puţine echipe sau organizaţii sportive se gândesc la legende, la cei care au promovat valorile clubului, în decursul istoriei sale. Îmi amintesc cu plăcere meciurile Stelei din Floreasca, când alături de tatăl meu abia reuşeam să ne strecurăm în sală. De asemenea, îmi aduc cu plăcere aminte de tradiţionalele cantonamente la Forban, unde am avut plăcerea de a petrece mai mult timp împreună cu foste glorii precum Costel Cernat, Opsitaru, Oczelak, Netolitzchi, Brănişteanu sau Tarău. Sunt convins că acest proiect, Hall of Fame, va seta un nou standard în baschetul românesc”, a precizat Bobby Durbac.
Andrei Folbert, magicianul de sub panouri
Numele lui Andrei Folbert este sinonim cu baschetul stelist. Născut pe 6 ianuarie 1931, Folbert este considerat cel mai mare baschetbalist român din toate timpurile. În cartea sa, Slamdunk.ro, Andrei Savu îl descrie pe Folbert ca fiind ”unicat în genul şi de talia unor personaje precum Maradona, Ilie Năstase, Tiger Woods, Michael Jordan (respectând diferenţele fizice), Eddy Merckx, adică oameni predestinaţi să se îndrepte spre practicarea unor discipline sportive care i-au transformat în legende”. Andrei Folbert a câștigat 16 titluri naționale și a fost timp de 25 de ani căpitan al echipei naționale a României. Este primul baschetbalist din România care a primit titulaturile de Maestru al Sportului (1953) și Maestru Emerit al Sportului (1961). Fostul mare jucător al Stelei este singurul baschetbalist român despre care s-a scris într-o lucrare de baschet din SUA și, de asemenea, primul baschetbalist din România care a avut pagină de Wikipedia. Folbert a jucat alături de echipa națională a României la Jocurile Olimpice din 1952, de la Helsinki, dar și în Campionatele Europene din 1953, 1955, 1957 și 1959. În perioada 1950-1964, cu Folbert în teren, ”echipa de aur” a Stelei a cucerit 8 titluri, a participat de 9 ori în Cupa Campionilor Europeni (a ajuns în semifinale în 1961) și de 3 ori în Cupa Cupelor. Marele baschetbalist a încetat din viață în 2003, la vârsta de 72 de ani.