Sibiul nu s-a aflat niciodată la conducere în partida de ieri, în care steliștii au reușit o prestație defensivă de excepție, anulând principalele arme ale oaspeților. Slobodan Popovici, unul dintre cei mai buni jucători ai adversarilor a marcat doar patru puncte, înregistrând recorduri negative în acest sezon la puncte marcate și eficiență. LeVar Seals a fost ținut sub media sa de puncte pe meci în acest sezon și a avut doar indice 9 la eficiență în timp ce centrul Cristopher Lee, deși cel mai bun marcator al oaspeților, a fost sufocat sub panou, unde a avut procentaj sub 50 la sută și a marcat șase dintre cele 14 puncte ale sale din afara semicercului, una dintre aruncări fiind extrem de norocoasă, cu panoul, at the buzzer.
În ofensivă Steaua CSM EximBank și-a făcut jocul obișnuit, având un total de 15 pase decisive, față de doar 6 ale adversarilor. Patru jucători au marcat cel puțin 13 puncte, lideri fiind Pani Barac și Travis Watson, cu câte 15 fiecare. Titus Nicoară a fost aproape de un double-double, cu 14 puncte și 8 recuperări și a avut cel mai mare indice al eficienței, 21, în timp ce Terrell Everett a contribuit cu 13 puncte, patru recuperări și patru pase decisive.
Bill Amis a dominat ambele panouri, fiind liderul echipei la recuperări, cu 11 reușite la care a adăugat patru puncte. Ceilalți marcatori ai Stelei au fost Goran Ikonici – 9, Adi Tudor – 4, Mihai Paul – 2, Ionuț Drăgușin – 2. Antrenorul Niksa Bavcevici i-a folosit pe toti ce 12 jucatori, alaturi de Ionel Dodoc, intrant pe teren si pustii Ionut Berceanu si Andrei Iliescu.