Comentează
Sportnews.ro: Cum v-aţi acomodat cu ideea asta, de a sta atât de mult la Cârţa?
Ioan Timaru: Nu avem ce să facem. Acestea sunt condiţiile, aşa că am fost nevoiţi să le acceptăm ca atare. De când în Bucureşti nu mai avem gheaţă pe patinoar, ne-am mutat aici. Locuim într-o pensiune, iar meciurile şi antrenamentele le desfăşurăm pe patinoarul din această comună.
Cum v-au primit localnicii?
Localitatea numără aproape 10.000 de oameni. Tradiţia e ca oamenii de aici să ţină cu Miercurea Ciuc, dar, de când ne-am mutat în zonă, lucrurile s-au mai schimbat. Oamenii vin la meciurile noastre, ne susţin, pentru că le place hocheiul. Când ne întâlnim cu ei pe stradă, ne salută respectuos, le răspundem la salut. Mai schimbăm o vorbă. Într-un fel cred că ne-au adoptat.
Joci aproape de-o viaţă la Steaua…
… Păi, din 90 să tot fie nişte ani. Steaua a fost este şi va rămâne echipa mea de suflet. Mulţumesc lui Dumnezeu că încă mai pot juca. Încă simt că sunt în formă.
Te-ai gândit ce vei face după ce vei renunţa la cariera de performanţă?
Probabil că mă voi îndrepta spre lumea antrenoratului. Nu ştiu încă. Deocamdată îi mai dau câte-o mână de ajutor lui Nelu Alexe (n.r. – antrenorul Stelei). Cochetez cu lumea antrenoratului.
Cât timp crezi că va mai dura această situaţie de criză din hocheiul bucureştean?
Noi, sportivii, ne-am dori să se fi încheiat ieri, cum se spune. Din păcate însă, acest lucru nu ţine doar de dorinţa noastră. Cât timp în Bucureşti nu va există un patinoar, va fi jale. Efectul acestei indiferenţe faţă de hocheiul pe gheață bucureştean se va vedea peste câţiva ani, când hocheiul aproape că va dispărea cu desăvârşire în Capitală.
Mai există lupta aceea fantastică între Miercurea Ciuc şi Steaua?
Aproape că s-a stins. Hocheiul nu mai reprezintă un punct de interes, aşa cum se întâmpla în urma cu câţiva ani. Trăim din amintiri.