Penalty refuzat «câinilor» la 1-1

Dar cine ştie când ar fi reuşit să înscrie, dacă Chipciu n-ar fi exagerat căderea provocată de un duel cu Munteanu, oferindu-i lui Rusescu şansa egalării din penalty (63). Dinamo, în schimb, n-a beneficiat de acelaşi tratament din partea arbitrilor, care i-au refuzat o lovitură de pedeapsă mult mai clară la un fault comis de Chipciu asupra lui Matei (80). Şi, în loc de 1-2, s-a făcut 2-1, graţie excelentului Rusescu (83). De terminat, s-a terminat 3-1, pentru că Szukala a punctat din centrarea lui Bourceanu (87).

Aşa s-a trăit LIVE meciul Steaua – Dinamo, pe Libertatea.ro!

Min.90+3 FLUIER FINAL! Steaua învinge Dinamo, scor 3-1, după ce la pauză era condusă cu 1-0, şi pare din ce în ce mai clar că este singura candidată pentru titlul de campioană a României
Min. 87 GOOOL STEAUA! Dinamoviştii sunt la pământ şi Steaua profită de asta: Szukala înscrie simplu, după un corner executat perfect de Bourceanu.
Min.84 GOOOL STEAUA! Raul Rusescu se demarcă, rămâne singur cu Bălgrădean şi marchează cu un şut simplu la colţul lung.
Min.82 Reluările TV demonstrează faptul că la faza precedentă Dinamo a fost privată de o lovitură de la 11 metri. Chipciu a intrat cu talpa direct pe piciorul lui Cosmin Matei, dar belgianul Boucaut nu a văzut nimic
Min.80 Fază foarte periculoasă a dinamoviştilor. Matei şi Ţucudean au plecat împreună într-o şarjă nebună, ajung în faţa lui Tătăruşanu dar cad înainte să poată şuta.
Min.75 Dinamovistul Cosmin Matei vede şi el cartonaşul galben
Min.72 Dinamoviştii fac şi ultima schimbare: iese Alexe, marcatorul golului pentru roş-albi, şi intră Ţucudean
Min.71 OCAZIE RARISSIMĂ pentru RAUL RUSESCU! Atacantul stelist loveşte mingea cu capul din plonjon, de la doar şase metri de poartă, dar Bălgrădean reuşeşte să reţină în doi timpi
Min. 67 Cartonaş galben văzut şi de Adi Popa, după o intervenţie asupra lui Cosmin Matei
Min.63 GOOOOOL STEAUA! Raul Rusescu transformă cu siguranţă şi restabileşte egalitatea: 1-1
Min.62 LOVITURĂ DE LA 11 METRI PENTRU STEAUA!! Cătălin Munteanu l-a faultat pe Chipciu, sau cel puţin aşa a considerat arbitrul belgian Boucaut. Va executa Rusescu!
Min.59 Fază excelentă de contraatac pentru Dinamo, pasele au curs impecabil dar totul se finalizează cu un şut mult peste poartă. Rămâne Steaua – Dinamo 0-1
Min.56 Steliştii cer acordarea unei lovituri de la 11 metri după căderea în careu a lui Mihai Costea. La prima vedere, pare că arbitrul belgian a procedat corect.
Min. 55 A doua schimbare şi la Steaua: iese Georgievski şi intră Adi Popa
Min.52 Bourceanu vede şi el cartonaşul galben după un fault asupra lui Boubacar şi dinamoviştii obţin o lovitură liberă periculoasă. Schema executată însă de roş-albi este dejucată uşor de apărarea stelistă.
Min.49 O „torpilă” prinsă de Latovlevici, de la 30 de metri, prinde spaţiul porţii dar Bălgrădean îşi face treaba şi reţine balonul.
Min.46 A reînceput Steaua-Dinamo, de la scorul de 0-1. După doar câteva secunde Chiricheş primeşte cartonaşul galben pentru o intervenţie riscantă la Alexe.
Min.46 Prima schimbare făcută şi de Steaua: intră Mihai Costea în locul lui Nikolici
Min. 45+2 Final de primă repriză. La pauză, Steaua – Dinamo 0-1
Min.45+1 Dinamoviştii îşi permit acum şi execuţii de lux: Curtean ridică mingea iar Grigore o trimite spre poartă, direct din foarfecă. Balonul este deviat în corner, dar faza roş-albilor merită aplaudată.
Min.45 Două minute de prelungire pentru prima repriză din Steaua – Dinamo. Scorul rămâne 0-1
Min.41 Latovlevici îl încearcă în două rânduri pe Bălgrădean, în acest minut. Mai întâi o centrare în forţă, boxată de „Pufi”, iar apoi un şut de la peste 20 de metri, reţinut bine de portarul oaspeţilor.
Min.40 GOOOOOL DINAMO! Alexe scapă pe contraatac, după o eroare a lui Chiricheş, profită de viteza sa incredibilă, îl fentează pe Tătăruşanu şi marchează în poarta goală.
Min. 38 Georgievski a fost la un pas să devină cel mai înjurat jucător stelist în această seară, după ce mingea trimisă de el către propriul portar, Tătăruşanu, a fost la un pas să fie interceptată de Alexe.
Min.35 RATARE URIAŞĂ pentru Steaua! Rusescu rămâne, cu noroc, singur cu Bălgrădean dar reluarea sa este ‘ciupită” de portar şi mingea iese în corner
Min.33 Incursiunea lui Curtean pe partea dreaptă se soldează cu un corner pentru Dinamo. Execută acelaşi Cătălin Munteanu spre colţul lung, dar resping imediat steliştii. Gazdele pierd însă cu uşurinţă balonul şi Curtean încearcă o nouă incursiune, căzând în careu dar arbitrul belgian lasă jocul să continue.
Min. 27 După mai puţin de jumătate de oră, partitura acestui meci pare destul de clară: steliştii sunt cei care domină autoritar partida şi au posesia, iar dinamoviştii pândesc pe contraatac şi speră la un gol izbăvitor.
Min. 24 Nikolic obţine o lovitură liberă foarte periculoasă, de la 20 de metri. Şut puternic Latovlevici, dar Bălgrădean scoate excelent
Min. 21 Cea mai mare ocazie de până acum le aparţine steliştilor: centrare foarte bună LATOVLEVICI, dar lovitura de cap a lui RUSESCU, din şapte metri, nu prinde spaţiul porţii. Rămâne Steaua – Dinamo 0-0
Min. 19 Camerele de luat vederi au surprins un dialog tensionat pe banca tehnică a celor de la Dinamo între Dario Bonetti şi Ionel Dănciulescu. Se pare că atacantul a refuzat să iasă la încălzire, conştient fiind că nu mai are şanse să intre pe teren în dauna lui Ţucudean, dat fiind că oaspeţii mai au doar o schimbare de efectuat.
Min. 16 Momente incredibile la Dinamo! A doua schimbare la Dinamo în doar 16 minute: iese şi Pulhac, accidentat la ciocnirea cu Rusescu, şi intră Laurenţiu Rus.
Min. 16 Fază „încinsă” în careul dinamoviştilor! Georgievski îl găseşte excelent în careul roş-albilor pe Chipciu, iar acesta driblează scurt şi centrează, însă Grigore scoate excelent cu capul.
Min.14 Alvarez are mari probleme musculare şi este nevoit să iasă după doar 14 minute de joc, irosind astfel o schimbare preţioasă pentru oaspeţi. În locul său, intră Alex Curtean.
Min.9 Bălgrădean, la un pas de o eroare enormă după ce pasa sa către Matei a fost prea scurtă iar Chipciu a interceptat-o. Din fericire pentru dinamovişti, mijlocaşul stelist a scăpat mingea în afara terenului.
Min. 7 Ciocnire foarte dură între Raul Rusescu şi Cristi Pulhac, iar fundaşul dinamovist se resimte după intervenţia dură, cu talpa, a stelistului.
Min.5 Prim corner şi pentru Dinamo. Execută Cătălin Munteanu la colţul scurt, dar defensiva stelistă respinge fără emoţii.
Min. 4 Emoţii pentru dinamovişti după ce Marius Alexe a căzut extrem de rău, pe coloană, după un duel cu Szukala. Bourceanu iese şi el pe margine pentru a-şi schimba ghetele.
Min.2 Primă acţiune periculoasă în Steaua – Dinamo: roş-albaştrii pleacă pe contraatac, Chipciu îl lansează pe stânga pe Tănase, care calcă însă pe minge, şi dinamoviştii scot în corner. Lovitura de la colţ rămâne fără rezultat.
Min. 1 A început Derby de Romania: Steaua – Dinamo 0-0, într-un fond sonor dominat clar de suporterii stelişti
Atmosferă incredibilă pe National Arena! Jucătorii celor două echipe au ieşit pe teren şi sunt gata să ofere un spectacol superb!
Steaua şi Dinamo se întâlnesc pentru a 127-a oară în campionatul intern şi promit un spectacol măreţ, aşa cum au oferit aproape de fiecare dată când s-au înfruntat.
Steaua este echipa care vine de această dată pe val, din postura de lider al clasamentului, şi întâlneşte o Dinamo des criticată în acest sezon, însă care a demonstrat că la meciurile importante poate provoca surprize.
Steaua este peste rivalii dinamovişti când vine vorba de numărul titluri câştigate, 23 contra 18, însă roş-albii au supremaţia în întâlnirile directe, reuşind să câştige în 45 de Derby-uri de România, faţă de numai 36 de victorii ale steliştilor.
Spectacol va fi şi în tribune, acolo unde sunt aşteptaţi peste 50.000 de spectatori, dintre care aproximativ 10.000 vor fi susţinători ai dinamoviştil

Iată echipele de start:

Steaua: Tătăruşanu – Georgievski, Chiricheş, Szukala, Latovlevici – Pintilii, Bourceanu – Chipciu, Rusescu, Tănase – Nikolici
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Rezerve: Stanca, Gardoş, Pîrvulescu, Prepeliţă, Ad. Popa, M. Costea, Rocha
Dinamo: Bălgrădean – Nica, Luchin, Koulibaly, Pulhac – D. Grigore – Alvarez, Boubacar, C. Munteanu, C. Matei – Alexe
Antrenor: Dario Bonetti
Rezerve: Naumovski, L. Rus, Issa Ba, Curtean, S. Filip, Ţucudean, Dănciulescu
Arbitru: Alexandre Boucaut (Belgia)

 
 

Urmărește-ne pe Google News