– Stelistii si-au urmarit adversarii pe video
Jucatorii Stelei au ramas in cantonament dupa partida cu FCM Bacau si au efectuat luni un antrenament de intensitate medie. Programul de ieri al formatiei steliste a cuprins un antrenament la ora 11.30 si vizionarea, dupa-amiaza, a unor inregistrari video ale meciurilor echipei Dinamo Kiev. Pentru partida de miercuri, singurii jucatori indisponibili sunt Ion Vladoiu si Catalin Lita, ambii accidentati.
– Sefii de la Kiev vin cu doua avioane particulare
Delegatia formatiei Dinamo Kiev, formata din 110 persoane, a sosit, ieri, in Capitala si s-a cazat la hotelul „Crowne Plaza”. Directorul sportiv al Stelei, Mihail Marian, care a intampinat la aeroport delegatia ucraneana, a spus ca inca doua avioane particulare avand la bord oficiali ai clubului din Kiev vor sosi, azi, la Bucuresti, unul din capitala Ucrainei, iar cel de-al doilea de la Nisa.
– Dinamo Kiev, cel mai tare club est-european
La aceasta ora, clubul din Kiev este cel mai puternic din Europa de Est, nu numai ca fotbal, ci si ca forta financiara. Dinamo a fost fondat in 1927, iar culorile clubului sunt alb si albastru. Stadionul poarta numele echipei si are o capacitate de 25.000 de locuri. Frecvent, echipa evolueaza pe Stadionul Olimpic, o arena cu 80.000 de locuri. In palmaresul kievenilor figureaza castigarea a doua Cupe ale Cupelor in 1975 si 1986, dar si o finala de Supercupa Europei, pierduta in 1987 in fata Stelei. Dinamo Kiev a devenit o mare putere financiara dupa preluarea sa de catre omul de afaceri Grigori Surkis, in timp ce antrenor este reputatul Valeri Lobanovski, de numele caruia se leaga cele mai mari succese ale dinamovistilor. Intre numele mari de jucatori care au evoluat in timp la Dinamo Kiev se numara Bisovet, Kuznetov, Belanov, Blohin, Mihailicenko, Rebrov, Kaladze si Sevcenko.