Delegatia Stelei a revenit ieri la Bucuresti cu dor de duca din turneul intreprins in Cipru.

Astfel, conform declaratiilor antrenorului Cosmin Olaroiu, “militarii” ar putea pleca in Olanda pentru meciul cu Heerenveen, programat pe 15 februarie, in prima mansa a 16-imilor Cupei UEFA, cu aproape o saptamana mai devreme. Motivul: o adaptare mai buna la conditiile meteo din Tara Lalelelor.

“In Cipru ne antrenam la ora 17.30, cand era destul de frig, pentru a nu face o trecere brusca. Nici in Olanda nu va fi prea cald si trebuie sa ne adaptam in zilele care ne-au ramas pana la primul meci. In functie de vreme, vom lua o masura in privinta pregatirii noastre in aceasta saptamana, daca o vom face aici sau vom pleca mai devreme in Olanda”, a spus Olaroiu.

Antrenorul este multumit de Cristea si Cristocea

In ceea ce priveste stagiul de pregatire din Insula Afroditei, tehnicianul “ros-albastrilor” a declarat: “A fost multa munca, meciuri grele, trei chiar foarte grele, care sper sa ne prinda bine pentru jocurile cu Heerenveen, care au loc inaintea returului, lucru care ne dezavantajeaza putin. Sunt multumit insa ca jucatorii care au evoluat mai putin au revenit la parametrii normali. Cristea s-a pregaitit excelent, creste, Oprita a jucat bine, Petre Marin e o certitudine, Baciu a evoluat exact, Cristocea s-a descurcat bine si munceste mult… Incet-incet vom crea acea concurenta benefica echipei”.

De asemenea, Olaroiu a precizat ca, prin performantele din competitiile internationale, fotbalul romanesc incepe sa atraga jucatori de valoare. “Steaua reprezinta un nume in Europa, un jucator poate fi atras de Steaua, mai ales ca in ultimul timp au facut lucruri bune in cupele europene. Usor-usor, incep sa atraga jucatori de valoare. Sumele au crescut mult si in fotbalul romanesc, dar si performanta a crescut”, a comentat antrenorul Stelei. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News