Jugurtha Hamroun (27 de ani), singurul fotbalist cumpărat în vara trecută care a dat randament bun, va fi vândut în Qatar. Cel puțin asta susține Gigi Becali, creditorul vicecampioanei României.

„Eu ştiu că am negociat cu cineva din Qatar. Am zis că vreau 3 milioane de euro pe Hamroun. Nu vreau în dolari, nu vreau nimic sub trei milioane. Cei din Qatar au spus că pot plăti până la 3 milioane de euro, şi că îi dau lui Hamroun 1 milon de euro în primul an, 1,2 milioane în al doilea an. Voi vorbi cu Hamroun înainte de a semna un contract de impresariat de 10% cu acel impresar. E vorba de firma lui Victor şi a lui Giovanni, asta e vorba. Un angajat de la Victor de la firmă. E foarte bine şi pentru mine, e foarte bine şi pentru ei. Dacă-i dau, iau ceva în loc imediat. L-am luat pe Hamroun gratis, îl dau cu 3 milioane, cum să nu-l dai? Păi ce, sunt prost?”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Jugurtha Hamroun a venit anul trecut la Steaua. El a jucat 35 de meciuri în tricoul „roș-albaștrilor”, a marcat 9 goluri și a dat 6 pase decisive. El venise înainte cu o jumătate de an la Oțelul Galați, unde s-a remarcat.

Hamroun este al doilea titular al Stelei care a primit o ofertă în această vară. PAOK Salonic negociează intens pentru transferul căpitanului stelist Fernando Varela, pentru care Gigi Becali cere 2 milioane de euro.

„Aşa cum eu sunt obligat să îl ţin din contract. Varela şi Hamroun să joace până în ultima zi din contract dacă nu primesc cât vreau, două milioane de euro pe primul, 3 milioane de euro pe al doilea. Ce cred jucătorii, că fac pe supăraţii şi le dă drumul Gigi? Uite, bă, că nu vă dau drumul Becali!”, a mai spus Becali.

 
 

Urmărește-ne pe Google News