Gheorghe Tatavura (51 de ani), patronul unei staţii ecologice de beton din comuna Glina, în apropierea Bucureştiului, a găsit o formă inedită de a-şi arăta dragostea pentru echipa favorită.

El şi-a vopsit utilajele şi betonierele, date în folosinţă în iunie 2008, în roşu şi albastru, iar la poarta firmei flutură steagul Stelei.

Este fan înrăit de peste 40 de ani

La kilometrul 16 al DN 4, care leagă Bucureşti de Olteniţa, şoferii încetinesc, privesc cu nedumerire steagurile roş-albastre cu emblema Stelei şi întreabă dacă clubul din Ghencea şi-a construit un nou cantonament la ieşirea din Capitală.

Li se răspunde că aici funcţionează staţia de betoane Provis, firmă ce aparţine soţilor Gheorghe şi Salli Tatavura, iubitori al fotbalului, în general, şi suporteri împătimiţi al Stelei, în particular. “Sunt susţinător al Stelei de mic, de peste 40 de ani, aşa că prima condiţie pusă celor care mi-au adus din Germania utilajele pentru staţia de betoane a fost să fie în culorile Stelei.

Merg la toate meciurile de pe teren propriu şi la majoritatea celor din cupele europene, iar în ultima vreme mi-am decorat şi biroul în roşu şi albastru. Acum sunt bucuros că băieţii joacă bine şi echipa e solidă ca betonul pe care-l producem aici”, spune satisfăcut stelistul.

A vrut să investească în fotbal

În urmă cu peste 10 ani, Tatavura a fost tentat să investească în sport, dar a renunţat la idee şi acum colecţionează icoane.

“Am fost tentat să preiau, împreună cu un prieten al meu, fost antrenor la Progresul, o echipă dintr-un eşalon inferior pe care să o promovez succesiv până în prima ligă, dar nu aveam timp să mă ocup de club aşa cum trebuia şi în cele din urmă am renunţat. Probabil că nu acesta este lucrul comun pe care îl am cu Gigi Becali, ci credinţa şi faptul că-mi plac icoanele. Sunt credincios, nu habotnic, iar soţia mea, Salli, a donat mai multe icoane, inclusiv aduse din Israel, bisericilor şi prietenilor”, precizează omul de afaceri.

A locuit în Belgia

Tatavura a lipsit din ţară chiar în perioada celei mai mari performanţe a Stelei pe plan internaţional. “În ianuarie 1986, am fugit din ţară pe la Jimbolia şi m-am stabilit în Belgia. Stăteam în Walden, la 20 km de Bruxelles, iar turul semifinalei Cupei Campionilor Europeni, jucat de Steaua la Bruxelles, contra lui Anderlecht, l-am văzut împreună cu alte câteva zeci de români stabiliţi în împrejurimile metropolei ”, mărturiseşte microbistul.

Fotografii: Gabriel Chirea

Urmărește-ne pe Google News