Fundaşul stânga al campioanei, Iasmin Latovlevici (28 de ani), recunoaşte că nu spera ca Steaua să se desprindă atât de repede de celelalte pretendente la titlul de campioană.

”Noi ne-am propus de la începutul campionatului să cucerim al treilea titlu consecutiv. Avem un plus de experienţă, dar ştim că e uşor să ajungi pe locul 1, însă e greu să te menţii acolo.

Mulţi vor să ne bage beţe-n roate, dar, dacă roata se învârte cum trebuie, nu au ce să ne facă. Nu ne-am aşteptat să ne distanţăm însă atât de repede, dar pe undeva era normal ca anumite echipe să clacheze”, a declarat Latovlevici pentru SportNews.ro.

Steaua a avut doar două sincope în acest start de sezon, ambele în Ghencea: 0-1, cu Ceahlăul (etapa a V-a) şi 0-0, cu Astra (etapa a IX-a). Trecerea echipei de la Laurenţiu Reghecampf la Costel Gâlcă s-a făcut destul de anevoios.

”Aş vrea să plec, dar îmi respect contractul până la vară”

”Presa a pus presiune pe echipă prin comparaţiile făcute între stilul de joc de pe vremea lui Reghecampf şi cel pe care doreşte să-l implementeze acum Costel Gâlcă.

Din cauza asta cei mai slabi din punct de vedere psihic pot greşi în anumite momente. Nu jucăm aşa cum vrea Costel Gâlcă, mai avem câteva lucruri de reglat. Cu timpul vom deveni mai buni”, a mai spus Lato.

Latovlevici este unul dintre cei mai vechi fotbalişti din lotul Stelei. Joacă de patru ani în Ghencea. Doar Cristi Tănase îl depăşeşte cu un an. Fundaşul şi-ar dori să încerce şi el o experienţă peste hotare, dar nu disperă. Dinamo Zagreb l-a dorit insistent în vară, dar Gigi Becali a blocat transferul.

”Îmi doresc să joc şi eu la o echipă de afară, dar până nu apare clipa nu-mi fac griji. Nu intru în amănunte. Doar atâta spun, transferul nu depinde numai de jucător. Şi cred că am fost cât se poate de explicit.

Mă simt bine la Steaua, dar ştiţi cum e vorba aceea: ”Omul s-a născut nemulţumit şi moare nemulţumit! Mai am contract până în vară şi îl voi respecta”.

”Se vor întoarce mai puternici!”

Stelistul zice că Steaua simte lipsa lui Gigi Becali şi a lui Mihai Stoica, care execută pedepse cu închisoarea: ”Da, ne este dor de ei. E ciudat cu atâta linişte. Sunt convins că se vor întoarce mai puternici, iar ca oameni să fie schimbaţi”.

Latovlevici despre:

… ochelari: ”Sunt de vedere, dar nu am dioptrii semnificative. Îi port doar în afara terenului, nu mă antrenez cu ei. Nu am probleme cu vederea, altfel nu treceam vizita medicală”.

… tatuaje: ”Am unul singur pe mâna dreapta şi va rămâne singurul. Nu mă voi tatua pe tot corpul. Este o mătanie cu o cruciuliţă. Mi-a plăcut. Nu mi l-am făcut ca să mă protejeze, nu cred în aşa ceva. Cred doar în Dumnezeu!”.

… hobby: ”Îmi place să pescuiesc, dar nu sunt înnebunit să merg pe baltă. La vânătoare nu merg, pentru că îmi este milă să împuşc animale. Trag cu puşca, dar în poligon. Îl pun ca ţintă pe Filip, colegul meu de cameră de la Steaua, şi trag după el (haha). Şi ar mai fi câţiva”.

Lucian Filip este colegul de cameră al lui Latovlevici FOTO: Alex Dobre

… reţelele de socializare: ”Nu am Facebook şi nici alte prostii, gen Instagram sau Twitter. Nu-mi trebuie. Lumea trăieşte prea mult pe facebook. Mi-e milă de ei, Doamne! A venit la mine un băiat, după un meci la Piatra Neamţ, şi mi-a zis că a vorbit cu mine pe Facebook. Am rămas uimit fiindcă eu nu aveam cont. Mi-am făcut unul oficial, dar l-am desfiinţat când am văzut că cei de la Facebook nu au şters celelalte conturi false cu numele meu”.

… timpul liber: ”În cantomanente rup jocurile pe play-station şi navighez pe site-uri foarte interesante. Nu sunt de fotbal. Când sunt acasă, mă dedic familiei, soţiei, copilului. Şi să nu uităm câinele, un ciobănesc”.

Latovlevici este mândru de prietenul său, ciobănescul Tedy

… muzica preferată: ”Toate genurile, care au ritm, în afară de rock. Nu-mi place rock-ul. Manelele merg, dar nu tot timpul. În adolescenţă mergea circăria”.

Latovlevici (stânga), alături de manelistul Piţi Talent (centru) şi de colegul său Cristi Tănase (dreapta)

Urmărește-ne pe Google News