Manchester City va efectua două antrenamente în Ghencea, în perspectiva meciului de marți, cu Steaua, din play-off-ul pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor. ”Cetățenii”, care sosesc la București duminică seară, la 22.30, se vor pregătit în ziua meciului, dar și miercuri, după partidă.

Guardiola le-a solicitat celor de la Steaua să-i asigure un stadion pe care să efectueze două antrenamente, în afara celui oficial care se va desfășura pe ”Arena Națională”, luni seara. Cei de la Manchester vor să mai facă o ședință de pregătire în dimineața partidei, precum și unul de recuperare a doua zi, informează digisport.ro. Roş-albaştrii propuseseră soluţia Giuleşti, loc în care se vor pregăti şi cei de la West Ham („ciocănarii” dau piept cu Astra joi, pentru un loc în grupele Europa League), însă oficialii de pe Etihad nu au luat în calcul această variantă, speriaţi de modul în care arată „bătrânul” stadion din Grant.

Board-ul englezilor a luat legătura cu reprezentanţii Clubului Sportiv al Armatei, pentru a se interesa de posibilitatea să efectueze măcar antrenamentul de după partidă pe fostul stadion al echipei de fotbal şi, potrivit informaţiilor Digi Sport, a primit acceptul acestora de a folosi baza.

Ralph Goff, fost șef al operațiunilor CIA în Europa: „Vladimir Putin este un tip care se teme de COVID-19. Nu mi se pare genul care ar risca la un poker nuclear”
Recomandări
Ralph Goff, fost șef al operațiunilor CIA în Europa: „Vladimir Putin este un tip care se teme de COVID-19. Nu mi se pare genul care ar risca la un poker nuclear”

Astfel, Aguero şi Compania vor efectua două şedinţe de pregătire în Ghencea, unul în ziua meciului, de la ora 11:00, şi unul – de refacere – o zi mai târziu, de la aceeaşi oră. Ultimul meci pe care Steaua l-a disputat în Ghencea a avut loc în urmă cu fix un an, în martie 2015. Steaua învingea atunci pe Viitorul, scor 4-1. De atunci, arena nu a mai fost folosită.

Steaua şi Manchester City vor juca pe 16 august, în turul play-off-ului Ligii Campionilor. Aguero&Co au programată plecarea o zi mai târziu, miercuri seară, cu o cursă charter.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.