Astfel, jocurile de ”acasă” au devenit o adevărată corvoadă pentru echipa campioană, care în acest sezon n-a reușit nici o victorie la București: (0-0, cu Petrolul și 1-1, cu CFR Cluj, în campionat, și 2-3 cu Trencin, în LIga Campionilor). Cu toate acestea directorul de imagine al roș-albaștrilor, Helmuth Duchadam, nu se arată îngrijorat.

”N-am tremurat deloc la meciul cu CFR Cluj, pentru că Steaua a aliniat o echipă care n-a mai jucat niciodată împreună. Cred că a fost o idée bună a antrenorului Mirel Rădoi pentru că trebuia să-I vadă și pe acești fotbaliști la lucru. În aceste condiții, egalul cu CFR mi se pare echitabil”, a precizat, ieri, pentru Libertatea, Duckadam. Oficialul grupării campioane este convins că Steaua își va reveni și va zburda iarăși prin competiția internă. ”Deocamdată, la Steaua nu este nici o problemă. Încet-încet, echipa își va intra în mână și se va impune și în acest sezon în campionat”, a dat asigurări fostul portar de legendă.

Optimismul nu l-a părăsit pe acesta nici în momentul în care a venit vorba despre ”dubla” Stelei cu Partizan Belgrad, din turul III preliminar al Ligii Campionilor, cu toate că la București se va juca fără fani în tribună. ”O să ne fie destul de greu fără aportul suporterilor, dar asta trebuie să fie o lecție pentru cei care vin la meciuri și fac rău echipei. Oricum, Steaua se califică lejer! Cu siguranță, în partida tur de la București, nu ne mai permitem să trataăm meciul lejer, precum pe cel cu Trencin”, a încheiat Helmi. Acesta se va afla în tribună și o va susține pe campioana României ”cât mă vor ține plămânii”. Meciul tur Steaua – Partizan va avea loc miercuri, pe Arena Națională, de la 21.30.

 
 

Urmărește-ne pe Google News