Cei trei ”granzi” au fost pedepsiţi, ca urmare a incidentelor provocate de suporteri. Steaua a fost amendată cu 15.000 de lei, iar Ştefan Preda, antrenorul cu portarii, a fost suspendat două luni, după ce a protestat la adresa arbitrilor şi a fost trimis în tribună la derby-ul cu Astra.
Petrolul a fost amendată cu 60.000 de lei, din cauza incidentelor provocate de suporteri la meciul cu Viitorul. Rapid a primit o amendă de 15.000 de lei, după ce suporterii săi au aruncat cu petarde şi obiecte la derby-ul cu Dinamo.
Totodată, Petre Grigoraş, antrenorul de la Pandurii Târgu Jiu, a fost sancţionat cu patru etape şi amendat cu 10.000 de lei, din cauza eliminării pentru proteste şi a comportamentului jignitor şi calomnios de la partida Astra – Pandurii (2-1), din etapa a VIII-a a Ligii I.