Aceștia l-au remarcat pe căpitanul echipei argeșene, Alexandru Răuță (22 de ani), internațional Under 19, care a mai trecut și pe la FC Argeș. Dumitru Olteanu, președintele Mioveniului, a dezvăluit că Răuță a trezit interesul echipelor de prim rang.
„La nivel de discuţii şi interes, pot să spun că Steaua, Astra şi Universitatea Cluj şi-au manifestat interesul pentru el. Numai că, până acum, nu am primit pe adresa clubului vreo ofertă în acest sens. Eu zic că este foarte posibil ca în perioada următoare să primim o ofertă pentru jucătorul nostru”, a declarat Olteanu, pentru ziartop.ro.
Răuță evoluează pe postul de mijlocaș central sau mijlocaș defensiv. Atuurile sale sunt forța fizică, clarviziunea și tehnicitatea. Acesta mai are contract cu Mioveniul până în 2016 și a înscris 3 goluri în 13 partide în acest sezon. Răuță este cotat la 300.000 de euro, pe site-ul de specialitate transfermarkt.de.