Steaua a efectuat azi-dimineaţă primul antrenament din 2015, la baza de la Oliva-Nova, unde vor sta până în data de 22 ianuarie. „Roş-albaştrii” au purtat echipamentul clasic de antrenament, dar se vede că sigla veche, cea câştigată în instanţă de MApN a fost acoperită cu un material de aceeaşi culoare. Şi în meciul de campionat cu CSMS Iaşi, ultimul din turul disputat în toamnă, steliştii şi-au ascuns sigla. Atunci cu leucoplast, acum, fiindcă au avut o iarnă la îndemână, ceva mai fin, completarea fiind foarte greu vizibilă.
La antrenament au participat inclusiv „arabii” Lucian Sănmărtean şi Lukasz Szukala, care vor juca în Ghencea până în vară, când le expiră angajamentele, iar apoi se vor muta la Al-Ittihad. Din instantaneele postate chiar pe pagina de Facebook a clubului se vede că ambii par să fie afectaţi de ratarea transferului încă din această iarnă. Într-un instantaneu, ambii zâmbesc, dar destul de forţat. În alte ipostaze, în care sunt surprinşi separat, atât Sănmărtean, cât şi Szukala par mai degrabă plictisiţi, chiar supăraţi.
La şedinţa de pregătire au asitat şi mulţi români care lucrează în zonă. Singurul absent din lotul „roş-albaştrilor” este Fernando Varela, care participă cu naţionala Insulelor Capului Verde la Cupa Africii.