ACTUALIZARE 14 martie, 19.30. Echipa masculină de polo Steaua Stirom a repurtat cea de-a patra victorie în grupele Ligii Campionilor LEN. Formația militară s-a impus în fața spaniolilor de la Sabadell cu scorul de 10-9 (3-2, 3-2, 3-2, 1-3).
Primele trei sferturi s-au încheiat cu scoruri identice, în ultima parte a meciului echipa noastră, de la 10-6, reducând din turație, dar totuși fără a se pune în pericol victoria finală. Spaniolul Adria Delgado a reușit să marcheze trei goluri, în timp ce tabela s-a completat cu Murisici – două goluri, Filipovici, Chioveanu, Gheorghe și Vătrai, fiecare câte un gol. Steaua a ajuns, după acest succes, la 12 puncte în grupă și ocupă locul al șaselea, cu patru etape înainte de finalul stagiunii.
–-
În meciul tur, echipa campioană a României s-a impus în Spania, scor 11-10 (3-0, 4-4, 1-3, 3-3).
Steaua Stirom ocupă locul 6 în grupa B cu 9 puncte.
Partida va începe la ora 18:30 și va fi transmisă în direct de DigiSport 3.
Citiți și Steaua, învinsă de Spandau Berlin, în Liga Campionilor la polo. Următorul joc, ”acasă”, cu Sabadell
- Superliga Națională de polo, etapa a 12-a. Dinamo și CSM Oradea, victorii împărțite. Steaua, victorie dublă la Sportul Corona
- Campionatul European de polo masculin 2018 de la Barcelona. Tricolorii vor evolua în grupa D. Start contra campioanei en-titre