Rapid a dispărut și patru grupări nou înființate se luoptă pentru titlul de „adevărata continuatoare” a echipei din Giulești. Numai în vara asta au mai ajuns „la județ” echipe noi care se vor continuatoarele de drept ale celor de la Petrolul, „U” Cluj, Oțelul, Farul. FC Argeș 1953 a promovat în Liga 3, dar, neavând suficiente fonduri, s-a întors la județ.

FC Brașov a căzut, de asemenea, dar numai „un etaj”, în Liga a 2-a. Echipa „stegarilor” a intrat în insolvență, că doar e la modă. Se pare însă că „stegarii” au găsit o primă cale spre salvare. Este vorba de banii încasați de la Steaua după transferul lui Alexandru Chipciu la Anderlecht Bruxelles.

„Sunt relaţii contractuale între FC Braşov şi Steaua, de acordare a sumelor din transferul lui Chipciu, detalii pe care eu personal nu le cunosc, le cunoaşte însă avocatul clubului. Din câte am înţeles s-a acordat o tranşă, suma exactă nu o cunosc, urmează ca restul banilor să fie viraţi în tranşe. Cei de la Sporting Piteşti nu mai au nimic de încasat, acest subiect este închis“, a declarat Vasile Solomon, noul președinte al clubului de sub Tâmpa, pentru monitorulexpres.ro.

„Vrem să dăm o şansă copiilor şi juniorilor care practică fotbalul în tot judeţul Braşov. Falimentul FC Braşov ar însemna lipsa de perspectivă pe cel puţin a şase ani a tuturor copiilor şi juniorilor care îşi desfăşoară activităţi în diferite cluburi şi scoli particulare din tot judeţul. Vrem să asigurăm un climat economic sănătos în cadrul clubului pentru a avea deschidere către potenţialii investitori. Ne dorim ca FC Braşov să devină o fabrică de produs jucători locali pentru echipă şi pentru a atrage venituri în club din vânzarea unora dintre ei. Vrem şi o relaţie corectă cu autorităţile locale. Având un centru de copii şi juniori puternic, dar şi sprijinul autorităţilor locale putem intra în discuţii şi negocieri cu investitori şi sponsori puternici şi foarte puternici. Nu vreau să dezvălui amănunte legate despre negocieri care au loc în momentul de faţă pentru că nu sunt definitivate. Dacă clubul se pune pe picioare, FC Braşov va avea parteneriate de lungă durată pe care nu le are niciun club din România. Există negocieri cu sponsori de nivel mondial, dar şi de o colaborare profesionistă cu o Academie de top din lume. Toate acestea se pot face numai dacă se se va aproba planul de reorganizare al clubului. În cazul în care CL va prelua acţiunile de la Alexandru Neculaie va fi un pas pozitiv pentru susţinerea activităţii de la FC Braşov. Decizia de vineri din CL este foarte importantă”, a mai declarat Solomon.

Urmărește-ne pe Google News