Se ştie că de câţiva ani, în sporturile de echipă nu mai domină Bucureştiul. Şi că titlurile naţionale, precum şi Cupa României iau mai mereu drumul Provinciei. Anul acesta, de pildă, doar formaţiile clubului Steaua au izbutit să obţină trofee.
Alături de fotbalişti, care s-au impus în Liga 1, şi rugbyştii roş-albaştri şi-au trecut în palmares o nouă reuşită. Condusă de Dănuţ Dumbravă şi avându-l pe Florin Vlaicu drept principal marcator, Steaua s-a impus în Cupa României, competiţie în care a trecut de RCM Timişoara, CSM Bucureşti şi CSM Ştiinţa Baia Mare. Din acest motiv, echipa de rugby a grupării militare a fost premiată joi, la MApN, de ministrul Mircea Duşa.
Şi în 2012, rugbyştii din Ghencea au izbutit să obţină un trofeu, singurul care a ajuns în Bucureşti la sporturile de echipă. Atunci ei au câştigat titlul naţional la rugby în 7, varianta sportului cu balonul oval care a fost inclusă şi în programul Jocurilor Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro.
Prezent la festivitatea de la Ministerul Apărării Naţionale, Dănuţ Dumbravă a recunoscut că sezonul a fost unul dificil. ”Este bine că am reuşit să câştigăm Cupa României”, ne-a mărturisit mijlocaşul la deschidere. Cât despre accidentarea suferită la finala cu Baia Mare, acesta a spus că n-a lăsat decât o urmă pe obraz, sub ochi. ”Am fost comoţionat. Nu prea mai ştiam eu ce-i cu mine”, s-a amuzat fosta uvertură a naţionalei şi a selecţionatei Bucureştiului.