În primul amical disputat în acest an, Steaua a pierdut cu scorul de 0-1 (meci de 80 de minute) în faţa lui Şahtior Doneţk. A fost partida de debut a mijlocaşului american Josh Tudela şi a fundaşului bulgar Jivko Jelev.
După o săptămână în care a pus accentul pe pregătirea fizică, Steaua lui Mihai Stoichiţă a jucat, ieri, primul amical al anului. Meciul, aranjat în pripă, s-a desfăşurat cu porţile închise. Stoichiţă i-a aruncat în luptă pe Jelev şi pe Tudela, acesta fiind primul joc în care cei doi îmbracă tricoul roş-albastru.
Tehnicianul din Ghencea a preferat, de altfel, să folosească două garnituri distincte în cele două reprize. Steaua a început în formula: Zapata – Ninu, Baciu, Jelev, Emeghara – Bicfalvi, Tudela, Toja, A. Ionescu – B. Stancu, Surdu, elevii lui Stoichiţă creându- şi câteva ocazii prin Ionescu şi Surdu (bară). Singurul gol a fost marcat de ucraineanul Kravcenko (14).
În repriza a doua, Steaua a intrat pe teren cu: Tătăruşanu – Golanski, Jelev, Tudose, P. Marin – Szekely, Onicaş, Pleşan, Nicoliţă – Tănase, Kapetanos. Remarcatul reprizei a fost Tănase, care s-a aflat în două rânduri aproape de egalare.
Raţ şi-a spart capul
Răzvan Raţ (28 de ani), fundaşul lui Şahtior Doneţk, nu a jucat, ieri, în amicalul contra Stelei, din cauza unei accidentări. Internaţionalul român s-a ales cu capul spart şi cu patru copci, duminică, în timpul partidei de verificare cu Dinamo Tbilisi (1-0).