Acesta a fost singurul meci din Turcia în care Gâlcă a avut la dispoziţie tot lotul. În celelalte trei meciuri, antrenorul Stelei va avea la dispoziţie doar rezervele, fiindcă mulţi jucători vor pleca la inutilul turneu al naţionalei „divizionare”.
Min. 90: Final de meci.
Min. 89: Papp l-a faultat violent pe Bright şi l-a scos din joc. Lovitura liberă a fost executată peste poartă.
Min. 88. Austriecii au ratat o nouă mare ocazie.
Min. 81: Iese Râpă, intră Pham Huy.
Min. 80: GOOOL STURM GRAZ. Bosniacul Hadzici a marcat cu un şut puternic, de la 25 de metri. Steaua nu joacă nimic.
Min. 76: Ies Adi Popa şi Cr. Tănase, intră Vâlceanu şi Enceanu.
Min. 72: Au ieşit Bourceanu şi Latovlevici şi au intrat Breeveld şi I. Neagu.
Min. 63: Iese Keşeru, intră Rusescu.
Min. 59: GOOOL STURM GRAZ. Nigerianul Bright Edomwonyi, cel mai periculos jucător de la Sturm, a umilit toată apărarea Stelei şi a înscris lejer, pe lângă Arlauskis.
Min. 52: Nicuşor Stanciu are prima mare ocazie: a pătruns uşor în careu şi a şutat la colţul scurt, dar portarul austriac a respins cu piciorul.
Min. 46: A început partea a doua. Chipciu a fost înlocuit cu Nicuşor Stanciu.
Min. 45: Pauză.
Min. 42: Bourceanu a executat o lovitură liberă direct în transversală.
Min. 39: Un atacant austriac l-a ridiculizat pe Toşca, trecându-i mingea printre picioare, dar şutul său a fost scos extraordinar de Arlauskis.
Min. 38: Keşeru, şut anemic de la marginea careului mare, pe lângă poartă.
Min. 35: Nu se joacă nimic. Steaua a avut o tentativă ofensivă, dar Keşeru a reluat slab cu capul. Abundă greşelile elementare.
Min. 17: Austriecii ratează incredibil. Arlauskis s-a uitat cum un adversar n-a putut marca de pe linia careului mic.
Min. 16: Încă un şut spre poarta lui Arlauskis, care trece peste bară.
Min. 13: Fază superbă a Stelei, dar lui Prepeliţă, scăpat singur, nu i-a ieşit pasa decisivă spre Chipciu.
Min. 12: Austriecii au iniţiativa, au strâns şi câteva cornere. Jucătorii sunt destul de nervoşi. Papp a avut un conflict cu un adversar.
Min. 5: Sturm Graz a avut o nouă ocazie, dar mingea trimisă cu capul din apropiere s-a dus pe lângă poartă.
Min. 3: Austriecii au avut o primă ocazie. Arlauskis a scos cu piciorul un şut expediat din apropiere de un adversar.
Min. 1: Meciul a început. Cu şase minute întârziere, dar a început.
……
Steaua susţine astă-seară, în Antalya (Turcia), al treilea amical din această iarnă, contra austriecilor de la Sturm Graz. Adversarii ocupă poziţia a cincea în ierarhia din ţara lor.
În echipa de start a campionilor României nu va fi inclus niciunul dintre jucătorii transferaţi în această perioadă de mercato. Tamaş nu e refăcut, Ţucudean de abia a făcut joncţiunea cu noii colegi. Doar Enceanu este în lot, dar va fi rezervă. Partida de pe terenul de la Mardan Palace (Lara – Antalya) va fi transmisă în direct de Digi Sport.
Costel Gâlcă a decis să înceapă meciul cu o echipă foarte apropiată de formula de bază. Singura inovaţie este trecerea lui Toşca în centrul defensivei. Această mutare a fost cumva forţată de faptul că Varela este încă în vacanţă pentru că a participat, până de curând, la Cupa Africii cu naţionala Insulelor Capului Verde, iar Luchin nu este în lot, probabil din cauza unei indisponibilităţi de ultim moment.
Steaua a mai susţinut două meciuri amicale în această iarnă, în Spania: 0-1 cu Borussia Dortmund şi 2-0 cu Biel Bienne.
STEAUA: Arlauskis – Râpă, Papp, Toşca, Latovlevici – Bourceanu, Prepeliţă – Adi Popa, Chipciu, Cr. Tănase – Keşeru
Rezerve: V. Cojocaru, Fl. Niţă – N. Stanciu, Pham Huy, Breeveld, Rusescu, I. Neagu, Rusescu, Enceanu, Vâlceanu.