ComenteazăDrama prin care trece Gabriel Bălăcean, un adolescent de 15 ani din București căruia o malformație genetică îi macină trupul, nu i-a lăsat indiferenți pe unii dintre marii foști fotbaliști ai României.
În această seară, în Ștefan cel Mare, a fost un meci de gală menit să strângă fonduri pentru un puști cu mari probleme și care are nevoie urgentă de 200.000 de euro pentru o complicată intervenție chirurgicală.
Acțiunea caritabilă, care a fost transmisă pe Digi Sport, este făcută pentru elevul olimpic Gabriel Bălăcean, care are sindromul Klippel-Trenaunay.
Cazul lui este sprijinit de Fundația Ringier România. Au fost momente memorabile în acest Dinamo contra Rapid, cu parfumul altor vremuri, de glorie, pentru ambele grupări. A fost, inițial, un Lucescu contra Lucescu, amical, în familie, dar la eveniment a participat și Cornel Dinu, ca invitat special!
”Procuroru” a stat pe banca roș-albilor alături de Il Luce. Cei doi sunt legende ale clubului Dinamo, foști colegi, foști rivali, s-au certat, s-au împăcat, anii și înțelepciunea i-au adus împreună iar.
Dinu s-a întreținut amical și cu Răzvan Lucescu, care a stat pe banca tehnică a giuleștenilor. Au fost și glume între actorii principali ai evenimentului. Dialogul serii a fost în familie:
- Mircea Lucescu: „Speranța (n.red arbitra meciului), vezi că ăla n-a fost gol valabil pentru Rapid! Eu știu că ești rapidistă de mică, dar nici chiar așa”
- Răzvan Lucescu: „Alooo, banca lui Dinamo, dar intrările alea dure nu le vedeți? Așa puneți mereu presiune pe arbitri!”
- Mircea Lucescu: „Vezi că poate intru pe teren! Asta va fi ultima soluție”.
Pe teren, au învins rapidiștii, mai tineri, mai proaspeți, iar Mircea Lucescu s-a prefăcut că a acceptat cu greu deznodământul. Răzvan și-a convins tatăl pentru armistițiu, iar seniorul l-a pupat părintește pe frunte pe omul care face istorie la PAOK Salonic, care tocmai a luat eventul în Grecia.
Moment din viața familiei
Răzvan Lucescu s-a impus din nou în fața tatălui său. Il Luce l-a sărutat, apoi au depănat amintiri.
„Eram în galeria lui Dinamo, cu steagul în mână, prin 1977, iar tata revenea după ruptură. Când a intrat pe teren, a fost o bucurie generală, a mii și mii de oameni, m-au aruncat în sus și toată lumea era fericită că tata intră pe gazon. Aceasta este cea mai puternică amintire a mea aici”, a dezvăluit Răzvan.
„Jucam cu Crișul Oradea, era 4-1, aceeași pistă, același stadion. Am stat îmbrăcat civil în prima repriză, apoi m-am dezbrăcat și am intrat după pauză. A fost momentul în care am realizat că trebuie să mă las, să plec de la Dinamo, era momentul potrivit, în dragostea generală a tribunelor”, a rememorat Il Luce.
Citește și: