Concentrarea este «cheia» calificării

Totul se explică prin ghinion, aşadar?
Că steliştii n-au avut noroc, e clar. Valoroşi sunt, măcar pentru nivelul fotbalului nostru, nu încape discuţie. Poate le-a lipsit concentrarea, crezând că vor câştiga uşor. N-au avut sânge în… careu, cum se zice, adică n-au fost în stare să ia cele mai bune decizii în faţa porţii, în fracţiuni de secundă.
V-a plăcut sau v-a dezamăgit un jucător anume?
Nu vreau să laud sau să arăt eu cu degetul pe unul ori pe altul. Ei între ei ştiu foarte bine cine a greşit şi cine a jucat peste media echipei. Zic doar că Steaua n-a jucat grozav, dar nici rău n-a făcut-o.
Ciprian Tătăruşanu a gafat din nou… Ar trebui schimbat?
Nu-mi dau seama ce se întâmplă cu Ciprian. Helmuth Duckadam ştie mai bine, probabil. În mod normal, o greşeală a portarului afectează restul echipei, dar Steaua nu poate invoca această scuză de data asta, pentru că şi-a revenit repede după golul primit şi a dominat categoric meciul.
După acest 0-1, cine are mai multe şanse de calificare?
Tot Steaua, normal! Să ştiţi că nici nu-mi fac prea multe griji din acest punct de vedere. Slovacii sunt subţiri şi nu mai pot avea norocul de la Bucureşti, iar ai noştri sunt convins că se vor concentra mult mai bine la finalizare. Steaua se va califica.

Nea Fane este trist pentru Rapid

Ştefan Iovan, care a jucat în trecut şi pentru Rapid (1993- 1995), a fost dezamăgit de eşecul usturător suferit de giuleşteni la Heerenveen (0-4): “Rapid a fost umilită de puştii lui Marco van Basten (n.r. – antrenorul lui Heerenveen). Sunt trist, dar adevărul e că giuleştenii au un lot mai slab decât sezonul trecut”.

Gigi visează cai verzi pe pereţi

Gigi Becali a comentat în stilu-i caracteristic meciul cu Spartak Trnava. “Steaua nu e o echipă mare! Fiindcă sunt mulţi care dorm pe teren. Şi n-avem atacanţi de valoare. Păi, lui Mihai Costea îi trebuie un ceas deşteptător pe teren. Dar batem 4-0 acolo, nu-mi fac griji!”, a declarat patronul Stelei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News