Libertatea: Cum ţi s-a părut meciul tur dintre Steaua şi Twente?
Ştefan Nanu: Steliştii au pierdut pentru că au fost prea optimişti. Au crezut în acea propagandă, că o să le dea olandezilor 3-4 goluri. Twente e o echipă bine organizată, care a realizat la Bucureşti ceea ce şi-a propus. Nu cred că a contat atât de mult faptul că ei au început meciurile oficiale, deoarece şi Steaua a disputat numeroase amicale în Antalya. Un fotbalist trebuie să joace şi dacă îl scoli la miezul nopţii.
Ce îi aşteaptă pe stelişti în Olanda?
Doi dintre jucătorii lui Twente, Peter Wisgerhof şi Tim Cornelisse, mi-au fost colegi la Vitesse. Şansele de calificare ale Stelei s-au diminuat după evoluţia de la Bucureşti, în Olanda având parte de un meci greu. Acolo au o misiune imposibilă. Twente va avea în tribună 30.000 de fani, care o vor încuraja până la finalul meciului. Suporterii lor sunt fanatici, aplaudă fiecare atac, deposedare, corner sau centrare spre poartă.

Doar Piţurcă îl punea la punct pe patron

Ce ne poţi spune despre fotbalul olandez în general?
Am evoluat la Vitesse timp de patru sezoane, dar au întârziat virarea salariului doar o singură dată, pentru două zile. Imediat, preşedintele clubului a venit şi ne-a cerut scuze. La începutul fiecărui sezon, toate cluburile olandeze din primele două ligi declară bugetul de care au nevoie pentru salarii, prime, impozite şi alte cheltuieli, apoi depun o garanţie la federaţie. Eu m-am simţit în Olanda ca în vacanţă. E multă linişte, oamenii sunt civilizaţi, iar presiunea nu e atât de mare ca la noi.
Declaraţiile lui Gigi Becali îi afectează pe jucători?
La Vitesse l-am avut antrenor pe Ronald Koeman, dar nu îţi reproşa nimic chiar dacă pierdeai mai multe meciuri la rând, ci te încuraja să îl câştigi pe următorul. Nu îi dau sfaturi lui Gigi Becali, dar cred că ar trebui să fie un pic mai diplomat. Ar fi indicat să le vorbească jucătorilor în vestiar, pentru că cei mai tineri sigur sunt afectaţi de declaraţiile publice.
Steaua se poate califica în finala Europa League?
E aproape imposibil. E propagandă, nu realism. Următorul adversar, Schalke, e mai bun la toate capitolele: stadion, jucători, buget… E o echipă germană, bine pregătită fizic, pragmatică, cu doi atacanţi extraordinari – Huntelaar şi Raul – şi cu cel puţin 20 de jucători de aceeaşi valoare. Marica, titular în naţionala României, e rezervă la ei, iar asta spune multe.
Golul marcat de Ola John în tur trebuie imputat lui Prepeliţă şi lui Tătăruşanu?
Nu cred că au greşit, pentru că golul lor a fost înscris în urma unei faze banale. A fost o lipsă de concentrare, pentru că Ola John nu ar fi trebuit să rămână fără marcaj la 30 de metri de poarta noastră. Pentru o înfrângere e de vină întreaga echipă, aşa cum la victorie trebuie lăudaţi toţi jucătorii.
Ai jucat câteva luni şi la Steaua…
Da, în 2003, după ce m-am întors din Olanda, am semnat cu Steaua. Revenisem după o operaţie la ligamentele încrucişate, dar am plecat la Oţelul pentru că eram folosit fundaş dreapta, nu apărător stânga, postul meu. Gigi Becali tocmai preluase echipa, dar nu prea venea prin vestiar, pentru că îl repezea Piţurcă: „Hai, Gigi, lasă-ne, că avem treabă!”. Nu era la fel de priceput ca acum şi nu alerga cu plicurile de bani după jucători.

 
 

Urmărește-ne pe Google News