Meciul în care destinul i-a zâmbit lui Gicu Murat a fost Lazio – Sassuolo (3-2), disputat pe 23 februarie, în etapa a 25-a din Italia, în care pariorul mizase pe victoria gazdelor.
Acestea au deschis scorul prin Ştefan Radu (36) şi au făcut 2-1 prin Klose (73), dar oaspeţii au egalat din nou prin Flores (79).
“Lazio nu părea să mai aibă forţa să mai marcheze încă un gol. Dar se pare că norocul mi-a surâs în minutul 83, când, la centrarea lui Ştefan Radu, Cannavaro, fundaşul lui Sassuolo, şi-a introdus mingea în propria poartă. Chiar dacă a fost autogol, a fost cel mai frumos gol pe care l-am văzut în viaţa mea”, a povestit fericitul câştigător.

L-a ajutat şi victoria obţinută de Mircea Rednic

Radu n-a fost singurul român care l-a ajutat să câştige un teanc de bani. A făcut- o şi Mircea Rednic, antrenorul lui Gent, care a învins pe terenul lui Standard Liège (3-2).
“Am mizat pe răzbunarea lui Mircea Rednic în faţa fostei sale echipe”, a continuat Gicu Murat, care vrea să-şi cumpere o maşină şi să-şi extindă afacerea cu flori.
“Ştiti, cum visează orice om să câştige la loterie, aşa am visat eu în fiecare zi, ani la rând, să se întâmple o minune. Vorbeam cu florile, le udam şi le ziceam: Aşa cum eu am grijă de voi, aşa sper să-mi întoarceţi bucuria. Şi iată că am câştigat”, a încheiat norocosul parior.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News