Recent, Adi Mutu şi Cosmin Contra au fost în Italia, unde au încercat să-l convingă să revină. Radu lăsase o mică portiţă deschisă, dar până la urmă nu și-a schimbat poziția.

Ştefan Radu a fost recompensat pentru ataşamentul faţă de Lazio, într-o gală a premiilor biancoceleste. Potrivit gsp.ro, care citează presa din Italia, Ştefan Radu a făcut şi o declaraţie în care şi-a lămurit poziţia faţă de echipa naţională: ”Nu mă întorc la echipa naţională. Decizia e luată!”.

Ajuns la 31 de ani, Ştefan Radu vrea să se concentreze doar pe echipa de club. Mai ales că este extrem de apreciat la Lazio, club pentru care joacă de aproape 10 ani. Este unul dintre liderii echipei şi în această perioadă se discută despre prelungirea contractului pânâ în 2022: ”Accidentările mi-au afectat randamentul, dar mă simt bine, datorită acestui grup puternic […] Îmi voi încheia cariera la Lazio. Mai am peste doi ani de contract şi mă înţeleg foarte bine cu antrenorul Inzaghi şi cu cei din stafful său”, a mai spus Ştefan Radu.

Presa din Italia scrie că Ştefan Radu va fi numit într-o funcţie administrativă la Lazio, după ce se va retrage. Cu toată această atenţie pe care o are Lazio, fundaşul român vrea să-şi concentreze energiile doar pe echipa de club, unde este considerat deja o legendă.


Citește și: “Dosarul” TAROM, episodul 7: Autoritatea Aeronautică a descoperit piese neconforme la aeronavele companiei

Urmărește-ne pe Google News