Ştefan Sameş fusese diagnosticat în februarie cu cancer nazo-faringian inoperabil, deoarece tumora de 4 centimetri era situată prea aproape de urechea dreaptă. Fostul fundaş dreapta şi căpitan al Stelei, alături de care a câştigat de două ori titlul de campion (1976, 1978) şi de tot atâtea ori Cupa României (1976, 1979), a fost supus mai multor şedinţe de chimioterapie, atât în ţară, cât şi în străinătate, dar starea sănătăţii sale a continuat să se degradeze.
Soţia fostului mare fotbalist a lăsat să se înţeleagă că problemele medicale ale acestuia s-au agravat şi din cauza deciziei luate pe 1 februarie de Gigi Becali, care l-a demis din funcţia de antrenor al Centrului de Copii şi Juniori, motivând că angajaţii acestuia nu-şi merită banii.

Demiterea i-a grăbit sfârşitul

“În seara aceea a venit acasă schimbat şi atunci au apărut primele semne ale unei semipareze pe partea dreaptă. I-a căzut pleoapa dreaptă şi nu mai putea respira pe nara dreaptă”, a declarat Lorena Sameş, la scurt timp după hotărârea patronului Stelei.
Deşi anunţase că va suporta costurile tratamentului lui Sameş la o clinică de specialitate din străinătate, Gigi Becali a uitat să-şi îndeplinească promisiunea.
Ştefan Sameş Post: fundaş dreapta a jucat la: Steaua (1965-1971, 1973-1982), “U” Craiova (1971-1973), Farul Constanţa (1982-1983), Rapid (1983-1986), Rova Roşiori (1986-1987), Siretul Paşcani (1988-1989).
La echipa naţională: 49 de meciuri/3 goluri (1973-1982).
Palmares: campion al României (1976, 1978), Cupa României (1976, 1979), 388 de meciuri/ 21 de goluri în Liga I, 12 meciuri/două goluri în cupele europene, cel mai bun fotbalist al României (1979).

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News