„Stejarii” au impresionat asistența cântând unul dintre cântecele preferate ale echipei, „Treceţi, batalioane române Carpaţii”, după ce au primit câte o şepcuţă şi o medalie de participare din partea World Rugby.
„Ne pregătim de război că aşa este şi cântecul şi sâmbătă cu siguranţă va fi o luptă şi o provocare pentru echipa noastră. Ceremonia i-a făcut să simtă mai mult că deja au intrat în competiţie în Cupa Mondială şi îi pregăteşte mai mult pentru sâmbătă.”, a declarat Eugen Apjok, antrenorul României.
La ceremonie au fost prezenţi oficialităţi locale: primarul localităţii Philippe Buisson, vicepreşedintele regiunii Noua Aquitanie, Laurence Rouede, vicepreşedintele departamentului Gironde, Carole Guere, reprezentanţi ai World Rugby, directorul Rugby World Cup RWLC (reprezentantul jucătorilor), Melodie Robinson şi numeroşi români stabiliţi în Franţa.
România va evolua la Cupa Mondială de rugby în Grupa B, urmând a juca la Bordeaux cu Irlanda (9 septembrie) și cu Africa de Sud (17 septembrie), iar la Lille cu Scoția (30 septembrie) și cu Tonga (8 octombrie).
FOTO: Facebook -Rugby România