Cu trei luni înaintea debutului lor la Cupa Mondială (23 septembrie, contra Franței, pe Stadionul Olimpic din Londra), ”stejarii” ne dau semne că participarea lor la cea mai importantă competiție din sportul cu balonul oval nu va fi doar un simplu act de prezență.

Iar dacă în fața Spaniei jucătorii noștri, în frunte cu căpitanul lor, Mihai Macovei, au recunoscut că au comis ”prea multe erori”, în meciul cu Namibia ei au oferit o față pe care n-am mai văzut-o de multă vreme. Împotriva unei formații calificate la Rugby World Cup, oamenii galezului Lynn Howells au înscris șapte eseuri atât prin forța înaintării (Macovei, două, și Morrison), cât și prin inteligența și iuțeala jucătorilor de treisferturi (Surugiu, Botezatu, Ioniță și Vlaicu). Și tocmai diversitatea acțiunilor lor ne face să privim cu încredere înainte. Cu toate acestea, Harry Dumitraș, președintele FRR, îndeamnă la moderație: ”Sunt mulțumit și fericit pentru băieți, însă nu trebuie să ne imflamăm prea mult. Ne-au făcut să visăm în această seară. Sper să confirme duminică, în fața Argentinei. A fost și o revanșă după înfrângerea din fața Georgiei”.

Au dedicat victoria fanilor

Autor a zece puncte în disputa cu formația africană, Macovei a evidențiat schimbarea în bine a jocului nostru față de cel din partida cu Spania: ”Am jucat 80 de minute. N-am mai avut căderi. Am marcat multe puncte. Și asta ne face ca duminică să jucăm pentru câștigarea trofeului. Sperăm să-i bucurăm pe suporterii noștri, cărora le mulțumim că ne-au susținut și acum. Am învins Namibia, echipă participantă la Cupa Mondială, iar asta ne bucură. Ne dă forță să ne pregătim pentru această competiție și să mergem cu toate motoarele turate la meciul cu Franța. Au fost cinci-șase schimbări față de meciul cu Spania și consider că aceia care au intrat și-au făcut din plin treaba. Finala cu Argentina Jaguars va fi dificilă. Ei au jucători fâșneți, cu viteză. Cu siguranță că ne vor pune probleme duminică”.

Namibia, ”clientul” nostru

România a obținut miercuri seara a patra victorie a sa în meciurile cu Namibia, aceasta fiind, totodată, și cea mai categorică din istoria de zece ani a Cupei Națiunilor. Singurul eșec s-a produs la ediția din 2010 a IRB Nations Cup, cum se numea atunci competiția: 17-21, cu o încercare primită de echipa noastră la ultima fază… La polul opus se afla, până zilele trecute, victoria din 2003 (37-7), de la Cupa Mondială din Australia. Acel succes este, totodată, și cel mai categoric obținut de ”stejari” în istoria participărilor lor la Rugby World Cup.

Cele mai clare victorii ale României la IRB / World Rugby Nations Cup
43-3 (+40) cu Namibia (2015)
35-9 (+26) cu Spania (2015)
30-8 (+22) cu Argentina Jaguars (2013)
29-9 (+20) cu Uruguay (2012)
34-16 (+18) cu Uruguay (2014)
24-8 (+16) cu Argentina Jaguars (2010)
26-13 (+13) cu Italia A (2013)
28-16 (+12) cu Namibia (2007)
30-20 (+10) cu Rusia (2013)
17-11 (+6) cu Uruguay (2009)

 
 

Urmărește-ne pe Google News