Steliștii au zburat la bordul unui charter personalizat. Imediat cum au aterizat în capitala Turciei, asistați de mai multe forțe de ordine înarmate, steliștii au imortalizat momentul printr-o fotografie de grup, realizată chiar pe pista aeroportului, informează pagina de Facebook a clubului..Imediat după aceea, steliștii au făcut deplasarea până la hotel la bordul unui autocar. Îmbrăcați la patru ace, de către unul dintre sponsorii clubului, jucătorii lui Laurențiu Reghecampf au părut optimiști în privința obținerii unui prim rezultat bun în competiția europeană.

Din delegația Stelei lipsesc Filip, Pintilii și Momcilovic, accidentați și Dan Popescu, care nu a prins lotul. În schimb, a făcut deplasarea Dennis Man, puștiul de 18 ani adus de la UTA Bătrâna Doamnă în ultimele minute ale perioadei de mercato din Liga 1, chiar dacă nu are drept de joc în Europa.

Dintre cei doi foști jucători ai Stelei legitimați la Osmanlispor, doar Raul Rusescu are șanse de a juca contra echipei bucureștene și asta pentru că Lukasz Szukala nu a fost trecut pe lista UEFA.

”Vom aborda partida de la Ankara cu speranța că vom face un meci bun și chiar că vom obține un rezultat pe măsură, pentru că echipa este compusă din jucători de valoare. Este adevărat că nu este omogenă, pentru că a fost schimbată de multe ori, dar în aceeași măsură un meci de talia asta va mobiliza altfel întreaga echipă”, a spus Valeriu Argăseală, președintele executiv al Stelei.

Chestionat care echipă, dintre Steaua și Astra, are șanse mai mari de calificare în primăvara Europa League, Argăseală a replicat:

”Nu-mi dau seama, dar după cum ați văzut jocul pe care l-am avut noi și ați văzut că au fost meciuri din trei în trei zile, câștigate toate, eu cred că șansele sunt mai mari din partea Stelei”, a mai spus oficialul Stelei. 

Lotul deplasat de Steaua în Turcia

Portari: Fl. Niță, Stăncioiu
Fundași: Enache, Tamas, Toșca, Mitrea, Simion.
Mijlocași: Ad. Popa, Jakolis, Moke, Bourceanu, Muniru, De Amorim, Boldrin, Aganovici, Achim, Ov. Popescu.
Atacanți: Golubovici, Fl. Tănase, Tudorie.