Peluza Roș-Albastră, principalul grup de suporteri din galeria FCSB-ului, a organizat zilele trecute o strângere de fonduri pentru a-l ajuta pe Dan Cucu, suporterul dinamovist care se confruntă cu grave probleme de sănătate.
Fanii roș-albaștrilor au strâns suma de 7.300 lei, bani ce au fost donați deja fanului aflat în dificultate.
„În urma campaniei «Solidaritatea nu ține de simpatia pentru aceeași echipă de fotbal/Ea trece peste orice granițe», realizată aici, am reușit să strângem suma de 7300 de lei. Banii au fost deja transferați în contul suporterului dinamovist.
Îi dorim multă sanătate și sperăm ca la meciul retur să ne «salutăm» cum se cuvine din peluze diferite. Vă mulțumim tuturor celor care v-ați implicat!”, a fost mesajul postat pe pagina oficială a Peluzei Roș-Albastre.
Există trei conturi pentru donații deschise la Raiffeisen Bank pe numele Cucu Mihai Daniel și, în același timp, un cont PayPal pentru cei care vor să facă donații:
EUR: RO48 RZBR 0000 0600 1972 5740
LEI: RO24 RZBR 0000 0600 0989 6580
USD: RO08 RZBR 0000 0600 1972 5781
PayPal: rodanielred_s@yahoo.com