Stelistul Florin Vlaicu a fost desemnat jucătorul etapei a 7-a din SuperLiga CEC Bank la rugby, el fiind și cel mai prolific marcator al rundei trecute, cu 15 puncte reușite din transformarea a cinci lovituri de pedeapsă, scrie site-ul competiției interne.

”Militarii” au câștigat cu 15-12 derby-ul Capitalei contra CSM București și sunt lideri la zi în clasament.

”A fost un meci de uzură, s-a jucat mai mult tactic, cu piciorul. Mă bucur că am reușit să câștigăm, a fost un meci greu și cred că echipa care a făcut mai puține greșeli s-a impus. Îmi pare rău că vremea a fost atât de urâtă, a fost frig, a bătut vântul foarte tare, a plouat, sincer, nu-mi amintesc să mai fi jucat de multă vreme pe asemenea condiții meteo.

Îmi pare rău că tocmai din aceste cauze nu am reușit să facem jocul pe care lumea se aștepta să îl vadă la un astfel de derby. Este important că am câștigat și că am terminat pe primul loc sezonul regulat. Sper numai să nu repetăm istoria din anii trecuți când am început bine, am terminat în primele două echipe sezonul regulat și apoi am pierdut până și finala mică”, a declarat Florin Vlaicu, conform sursei.

CSA Steaua a avut un început bun de sezon 2017-2018 în SuperLiga CEC Bank obținând cinci victorii și un rezultat de egalitate, distanțându-se la 6 puncte de ocupanta locului doi, CSM Știința Baia Mare.

„Victoriile tactice” ale Guvernului Netanyahu – pe punctul de regionaliza războiul din Gaza
Recomandări
„Victoriile tactice” ale Guvernului Netanyahu – pe punctul de regionaliza războiul din Gaza

”Nu sunt multe de zis despre evoluția echipei, jocul bun pe care îl facem se datorează faptului că avem liniște. Avem un staff tânăr, care ne înțelege nevoile, care ne dă multă încredere, nu pune presiune pe noi, antrenamente sunt plăcute iar atmosfera este super bună. Dănuț Dumbravă e un antrenor tânăr, cred că nimeni nu-i dădea vreo șansă la conducerea Stelei, însă este respectat de noi toți, a venit cu un plan bun de joc și ce este important e că ne dă mai multă libertate în teren”, a spus Vlaicu.

SuperLiga CEC Bank face o pauză de două săptămâni, după care se va relua pe 28 octombrie, cu etapa a VIII-a, prima a returului. Aceasta programează derby-ul orgoliilor, CS Dinamo — CSA Steaua, întâlnire ce va avea loc pe terenul alb-roșiilor.

”Aceste două săptămâni sunt bine venite, săptămâna aceasta avem mai liber, după care începem să pregătim meciul cu Dinamo. Va fi un meci greu pentru că și ei au făcut un salt în acest sezon, au reușit meciuri bune, s-au întărit și pe treisferturi, și-au păstrat puterea grămezii.

Va fi greu pentru că jucăm la ei și toată lumea știe că Dinamo face meciuri bune pe teren propriu, însă noi credem în șansa noastră și sperăm să continuăm neînvinși acest sezon. Cred că această ediție a SuperLigii este cea mai echilibrată de când competiția se dispută în acest format și mă bucură acest echilibru al șanselor”, a afirmat Vlaicu, citat de Agerpres.

Raport | România concurează cu Ungaria în topul negativ al statelor UE care nu pun în aplicare deciziile CEDO și CJUE
Recomandări
Raport | România concurează cu Ungaria în topul negativ al statelor UE care nu pun în aplicare deciziile CEDO și CJUE

Citește și: Simona Halep a sărbătorit cu prietenii locul 1 în clasamentul mondial / GALERIE FOTO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
Știrileprotv.ro
Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Comuna din România unde se angajează sute de oameni. Aici are loc cea mai mare producție de carne de pasăre din Europa de Est
FANATIK.RO
Comuna din România unde se angajează sute de oameni. Aici are loc cea mai mare producție de carne de pasăre din Europa de Est
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Când începe Anul Șarpelui de Lemn. Predicții pentru toate cele 12 zodii pentru 2025
FANATIK.RO
Când începe Anul Șarpelui de Lemn. Predicții pentru toate cele 12 zodii pentru 2025
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”
Observatornews.ro
Cunoscut avocat din Iaşi şi-a mutilat o fostă iubită într-un hotel, după ce femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el: "În cameră era cam un litru de sânge”
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI