Cât de diferit e un cantonament în România, faţă de unul în Brazilia?
Este o mare diferenţă. Acolo se face pe plajă, e mult mai cald şi există doar o lună de pregătire, pentru că nu e pauză în campionat. Aici e mai greu, pentru că e zăpadă, e munte, dar nu e o problemă foarte mare pentru mine. M-am antrenat în Brazilia, dar nu atât cât aş fi vrut, pentru că a plouat torenţial şi am stat în casă vreo 2-3 zile, din cauză că au fost inundaţii. M-am antrenat cât am putut, am jucat fotbal pe plajă şi mă simt bine acum.
Ai jucat şi în Elveţia…
Când am ajuns în Elveţia, a fost un şoc pentru mine. Nu eram obişnuit cu metodele de antrenament, cu travaliul din timpul meciurilor şi cu duritatea adversarilor. A fost, însă, o şcoală bună, deoarece am văzut ce înseamnă fotbalul din Europa. Am copiat rigurozitatea elveţienilor în pregătire şi mi-a prins bine la „U” Cluj. Acum vreau să mă antrenez bine la Steaua şi să fac lucruri bune şi aici. Campionatele din America de Sud sunt foarte puternice, dar un jucător, dacă vrea să fie mare-mare, trebuie să vină în Europa şi să se înveţe cu mediul de aici.
Când ai început fotbalul?
La fel ca mulţi brazilieni, am început să joc fotbal cam pe la 2 ani, când m-am putut ţine mai bine pe picioare. Toată ziua am aveam mingea la picior şi mă jucam cu alţi copii. La 7-8 ani eram deja legitimat la un club. Am jucat mult fotbal în sală, pe plajă şi pe stradă, unde am învăţat multe şmecherii, care m-au ajutat să-mi îmbunătăţesc tehnica. La 15 ani am fost selecţionat, alături de Pato, de la AC Milan, la o selecţionată statului Rio Grande do Sul, care a jucat cu lotul naţional U16, din care făceau parte Andersson (Manchester United), Marcelo (Real Madrid), Renato (Bayer Leverkusen) sau Kerlon (Inter Milano). Am pierdut cu 7-1, dar amândoi am fost rezerve pentru că eram cu un an mai mici decât ceilalţi.
Ce ţi-a zis patronul când ai semnat cu Steaua?
Nu am vorbit încă cu Gigi Becali, am vorbit doar cu domnul Walter. L-am sunat şi i-am mulţumit pentru ce a făcut pentru mine. Mi-a zis să joc bine şi să fiu serios, pentru că pot să plec la o echipă şi mai mare. Ilie Stan mi-a zis: „Bine ai venit! Să te ţii de treabă la Steaua şi să nu faci prostii”.
Crezi că ai şanse să fii titular?
Ştiu că, dacă mă pregătesc bine şi sunt serios, am şanse mari de a juca pentru Steaua. Am încredere în mine şi ştiu de ce sunt în stare. Sunt tânăr, dar sper să mă impun ca titular la Steaua.
Cum prevezi că va fi 2012 pentru Steaua?
Cred că fanii noştrii vor avea un an frumos, pentru că toţi jucătorii Stelei vor să câştige campionatul şi să facem treabă în Europa League. Avem şanse bune să trecem de Twente, sunt încrezător, deşi e o echipă „grea” în Olanda. Cu jucătorii mai vechi şi cu cei care au venit cred că putem trece fără probleme de Twente. Trebuie doar să ne pregătim bine şi să avem spectatori mulţi în tribune.
Ai vreo mâncare românească preferată?
Îmi plac mămăliga, care se găseşte şi în Brazilia şi e foarte bună, şi caşcavalul. Mai mănânc şi produse din carne, dar acum nu prea avem voie, pentru că trebuie să avem grijă cu greutatea.
Ai vreo poreclă?
Nu, colegii mă strigă Machado. Unii mai glumesc şi îmi spun „Macho”.