În viziunea lui Helmuth Duckdam, Steaua poate deveni campioană a României pentru prima dată din 2006. „Suntem favoriţi, e clar! Steaua s-a numărat mereu printre pretedentele la titlu datorită palmaresului şi spiritului echipei. Ne-ar mai trebui doi, trei jucători, dar chiar şi aşa avem şanse mari”, ne-a declarat directorul de imagine al roş-albaştrilor. Helmi speră ca echipa să înceapă sezonul cu dreptul şi să câştige meciul de duminică cu Oţelul Galaţi, din Supercupa României: „Un succes în Supercupă ar fi o piatră de temelie pentru un sezon dificil”.
Primele 10 etape vor fi decisive
Revenind la Liga I, Duckadam consideră că startul sezonului va fi decisiv în lupta pentru titlu. „Totul depinde de primele 10 etape, pentru că se va juca pe mai multe fronturi, se va acumula oboseală, iar unele formaţii nu au experienţa cupelor europene şi pot capota. Principalele noastre adversare vor fi Rapid, CFR Cluj, Vaslui, Dinamo şi Oţelul”, a afirmat oficialul Stelei, care ne-a dezvăluit şi numele celor care l-au impresionat în perioada de pregătire: „Mi-au plăcut Raul Rusescu şi Tatu, care se înţeleg foarte bine şi au combinaţii surprinzătoare pentru adversari”.