Mijlocașul Stelei Mihai Pintili și atacantul Astrei Daniel Niculae au prefațat confruntarea din Cupa Ligii pentru revista LPF

Pintilii speră ca Steaua repete performanța de anul trecut, când a făcut ”tripla” campionat, Cupa Ligii, Cupa României. ”Suntem angrenați pe trei fronturi, avem șanse la toate cele trei. Luăm lucrurile la rând, jucăm fiecare meci cu atenție maximă și sper să facem față cu brio pentru a ne face suporterii fericiți. Aș minți să spun că nu le vrem pe toate! (…)

Am făcut parte din echipa care a câștigat două campionate și a fost în UEFA Champions League. În prezent avem mulți jucători valoroși, dar și foarte mulți incomplet refăcuți după accidentări. Gândindu-mă bine, cei de acum trebuie să câștigăm campionatul și să ne calificăm în grupele celei mai importante competiții europene intercluburi pentru a putea spune că formăm o echipă la fel de valoroasă ca cea de atunci”, a precizat Pintilii, care a dezvăluit că i-a avut ca idoli pe Mirel Rădoi și pe Fabio Cannavaro. 

Daniel Niculae este optimist, chiar dacă e indisponibil pentru meciul din Cupa Ligii. Atacantul nu a mai pierdut din 2003 contra Stelei.

”Avem rezultate bune cu Steaua, în trecut, dar la ora asta nu mai contează! Nici măcar că am încheiat sezonul regulat pe primul loc. Unicul lucru important, acum, este dat de meciurile rămase, care reprezintă adevărate finale pentru noi, cei care am rămas la Astra. Am fost un grup unit, sunt convins că aşa vom rămâne şi în acest final de sezon. Atât în Cupa Ligii, cât, mai ales în Liga 1, pentru câştigarea titlului. 

Să recunoaştem, Steaua este echipa care s-a întărit foarte mult în această perioadă de marcato, din iarnă. Au adus foarte mulţi jucători valoroşi, nu doar pe Ciprian, alături de un antrenor cu un staff foarte bun. E clar că toate eforturile lor au fost făcute în încercarea de a câştiga campionatul! Însă le va fi foarte greu, atât cu noi, cât şi cu celelalte echipe din play-off, sunt ferm convins!

Se joacă foarte multe meciuri tari pe acest final de sezon, în toate competiţiile interne. Noi sperăm să le oferim tuturor, spectatori sau telespectatori, meciuri bune, atractive. Vor fi două meciuri strânse, dârze, pentru că nimeni nu-şi doreşte să calce strâmb!”, a declarat Daniel Niculae, pentru revista LPF.

 
 

Urmărește-ne pe Google News