În ziua în care Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar de la Dinamo, a dat un comunicat în care a înfierat blaturile din fotbalul românesc şi a propus un nou moment zero – „Numai renunţând la Omerta se poate face curăţenie” -, Mircea Rednic, antrenorul „câinilor”, s-a văitat în gura mare că sunt prea multe „cârtiţe” în vestiar.

„Nu mai schimb apărarea, o ştie toată lumea. Oricum se ştie cu cine joc, suntem o carte deschisă. Avem multe «cârtiţe» aici, nu numai din echipă. Am avut nişte discuţii şi cu preşedintele, trebuie să aducem nişte detectivi aici”, a declarat azi Mircea Rednic, cel poreclit „Strâmbul”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News