Echipele castigatoare, atat la feminin cat si la masculin, vor reprezenta Romania la Campionatele Europene Universitare de baschet 3×3, care vor avea loc in Serbia, in perioada 23-26 iulie.
Peste 150 de studenti, record de participare pentru o competitie de baschet 3×3 dedicata universitatilor, vor avea doua zile pline de baschet pe terenurile amplasate in fata rectoratului USAMV.
Duelurile se anunta palpitante, mai ales ca o parte dintre tinerii studenti-atleti au deja experienta in Liga Nationala de Baschet, atat la masculin cat si la feminin.
Marta Fodor si Alina Chivu, de la Universitatea Alba Iulia au jucat in playoff-ul Ligii Nationale de Baschet, prima ajungand pana in semifinale cu echipa din Alba Iulia, cea de-a doua jucand in sferturile de finala cu CS Alexandria.
Adrian Movileanu, proaspat campion national cu CSU Asesoft Ploiesti va reprezenta Universitatea de Petrol si Gaze alaturi de Vlad Dumitrescu si Stefan Ianuli, ambii componenti ai echipei secunde a campioanei Romaniei.
Georgian Paun, component al nationalei Romaniei, va fi liderul Universitatii de Vest din Timisoara in finala Campionatului Universitar, in timp ce Alexandru Negut si Cezar Stanescu, tinerii jucatori ai echipei BCM Pitesti, vor evolua pentru Universitatea din Pitesti.
Competitia este organizata de Federatia Sportului Scolar si Universitar, Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, Clubul Sportiv Agronomia, Sport Arena, ACS Sport Promotion si Federatia Romana de Baschet si este sustinuta de Raiffeisen Bank si Gatorade.