Sandu Neagu, fosta legendă a fotbalului rapidist, a urcat pe culmile gloriei, cucerind definitiv inimile suporterilor de sub podul Grant. A ajuns tot mai sus, dar acum, în pragul bătrâneţii, este jos, jos de tot. Toţi banii strânşi în carieră, puţini, pentru că atunci nu se câştiga prea mult din fotbal, i-a risipit pe alcool şi pe tot felul de nimicuri.

Grav bolnav, ignorat de Rapid

Pare incredibil, dar a locuit ani buni, împreună cu soţia şi cu cei doi copii, Ingrid şi Roberto, într-o cameră amărâtă de sub tribunele stadionului Giuleşti. Asta până când patronul Copos şi-a pierdut răbdarea şi nu l-a mai sprijinit. Norocul lui s-a numit însă Gicu Dobrin, care, înainte să moară, şi-a rugat un prieten apropiat să aibă grijă de Sandu Neagu. “Avem grijă de familia lui Neagu. Stă la Câmpulung, într-un hotel de-al meu.

Nu duce lipsă de un pat şi de mâncare”, spune Costel Popescu, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Dobrin. “Înainte să moară, Gicu m-a rugat să am grijă de Sandu Neagu. Nu ştiu de ce, dar «Gâscanul » ţinea foarte tare la Sandu. Eu i-am promis că mă voi ţine de cuvânt, pentru că l-am iubit mult de tot pe Dobrin şi am avut o relaţie de excepţie cu el. Aşa că Sandu Neagu e acum sub aripa protectoare a lui Dobrin”, ne-a dezvăluit Popescu.

Acesta ne-a mărturisit, cu părere de rău, alt episod prin care a trecut: “Neagu e grav bolnav, are ciroză hepatică. Recent a fost externat din spital şi am considerat că este momentul potrivit să sun la Rapid. Nimeni de acolo n-a vrut să audă însă de el. Păcat”.

fotografii: Gazeta Sporturilor

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News