Şumudică a condus ieri ultimul antrenament, de la ora 17.10. Trei minute mai târziu, pe terenul de la ProRapid şi-a făcut apariţia şi Dinu Gheorghe. Preşedintele giuleștenilor l-a anunţat pe Şumudică de încetarea colaborării. După ce şi-a “ascultat” demiterea, tehnicianul a dat mâna cu toţi fotbaliştii şi a părăsit gazonul. Alături de el, de pe teren au mai ieşit Bogdan Andone şi preparatorul fizic.
Cei trei s-au dus în biroul lui Dinu Gheorghe, unde şi-au primit foile de reziliere a contractelor. După înfrângerea ruşinoasă de luni seară, Copos i-a cerut, de urgenţă, lui Dinu “Vamă” să vină cu o propunere de antrenor. Preşedintele clubului s-a conformat şi i l-a recomandat pe Marian Rada, tehnicianul lui Rapid II. Acesta urmează să fie ajutat de fostul secund al lui “Şumi”, Cristian Petre. “Echipa va fi condusă de Marian Rada până în vară. A mai antrenat acolo. Din vară se mai discută. Posibil să vină Cristi Pustai sau Dorinel Munteanu, care vor fi antrenori liber de contract”, ne-au dezvăluit surse din Giuleşti.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”
Știrileprotv.ro
Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”
Gina Pistol a bifat o nouă operație estetică: „Era ca un buzunărel așa foarte dubios. Se vedea ciudat. Am decis să fac...”. Cum arată acum
Viva.ro

Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Libertateapentrufemei.ro
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Amendă de peste 3.000 de lei pentru șoferii care au acest lucru pe geamul mașinii. Puțini știu că e ilegal
FANATIK.RO

VIDEO. FCSB, spre Salonic... cu Gigi Becali, Luțu și călugării! Imagini tari de pe aeroport, de la plecarea campioanei
GSP.RO

Șase zodii vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional până la finalul anului. Balanțele sunt cele mai avantajate

Prima apariție publică a lui Michael Schumacher după accidentul din 2013. Fostul campion a participat la nunta fiicei lui
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

EXCLUSIV. Imagini din camera de cămin din Regie care a luat foc. Studenta spune că avea doar caloriferul în priză
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini din camera de cămin din Regie care a luat foc. Studenta spune că avea doar caloriferul în priză
Horoscop 3 octombrie 2024. Leii ar fi bine să își înceapă ziua într-o dispoziție cât mai senină, meditativă chiar, dacă este posibil
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI