În ceea ce priveşte corectitudinea desfăşurării campionatului, tehnicianul bleu-albaştrilor a fost tranşant. „Până acum, am văzut că lupta se duce pe teren şi asta este foarte bine. Există greşeli de arbitraj care sunt inerente şi pe care eu le pun pe lipsa de experienţă a unora dintre arbitrii tineri”. Progresul Bucureşti se află în prezent pe locul 4, la numai un punct de liderul Dunărea Galaţi, iar pentru bancari urmează trei partide de foc: cu CS Buftea acasă, cu Forex în deplasare şi cu CSM Ploieşti, din nou pe teren propriu. Dacă trece cu bine de aceste teste, formaţia bancară are mari şanse să termine turul de campionat în fotoliul de lider.