ACTUALIZARE 30 iunie. Kayserispor este într-o cursă contra-cronometru pentru a obţine semnătura lui Săpunaru. Părţile s-au pus de acord pentru suma de 300.000 de euro, însă dacă plata nu se face până pe 5 iulie, mutarea pică. Ulterior, pentru a-l lua, turcii trebuie să plătească 500.000 de euro. Săpunaru ar trebui să efectueze vizita medicală în următoarele zile şi ar deveni al treilea fotbalist din Liga 1 transferat în această vară de Şumudică, după alţi doi foşti jucători de-ai săi, Fernando Boldrin şi Silviu Lung jr.
–-
Șumudică îl ia cu el și pe Săpunaru, după ce i-a mai dus la noua lui echipă, Kayserispor, pe Boldrin și pe Silviu Lung junior.
”E foarte aproape să se finalizeze, confirm. Sunt foarte aproape să bată palma cele două cluburi”, a recunoscut noul antrenor al lui Kayserispor, nu înainte de a preciza că ”sunt discuții, dar jucătorul nu a semnat, nu există niciun acord scris”.
Șumudică nu pare deranjat nici de faptul că președintele Dani Coman ar fi amenințat că pleacă în cazul în care Săpunaru va fi cedat.
Șumudică îl ia și pe Săpunaru la Kayserispor: ”El duce tratativele”
”Nu este problema mea. N-am mai ținut legătura cu Dani, ultima dată am vorbit acum 5-6 zile. Am văzut că au avut o poziție scrisă, în care spuneau că este netransferabil sau este transferabil doar pentru o sumă anume.
Mai departe, puteți să-l întrebați pe Cătălin Liță despre acest transfer. El duce tratativele”, a mai spus Marius Șumudică, la Digi Sport Special.
300.000 de euro se pare că va fi suma în schimbul căreia Săpunaru va ajunge la Kayserispor, acolo unde va încasa 40.000 de euro pe lună, cu 25.000 de euro mai mult decât încasa la Astra.
Conform gsp.ro, Edi Iordănescu ar fi făcut o criză de furie după ce i-a plecat și ultimul jucăttor important din echipă.
CITEȘTE ȘI: