”Am întâlnit o echipă bună, dar debusolată de problemele de aici. Am demonstrat că suntem cei mai buni. Am venit să vă arăt ceva. Am venit să vă arăt medicamentul. Folosiți Anticârcel, mama a săpat grădina în două zile cu el. Am vorbit cu doctorul, am cerut pentru tot satul. Nu mai avem niciun cârcel. Noi nu avem probleme cu tot felul de substanțe. O să-i dau mamei și MultiPower, să se pună la semănătoare, să-i dea drumul cu volanul.

Am făcut și un contract cu CAP-ul din sat, sper să avem o producție bună. Ăsta e singurul, e ieftin, le mai dau Multipower, să nu rămânem în urmă. Mai avem nevoie de un punct. Sperăm să-l luăm cu Dinamo. Noi n-avem nevoie de punguțe și alte substanțe. Acest club merită mai mult respect.

Legenda fecesebistă Helmuth Duckadam a spus că Steaua a pierdut campionatul. Nu Steaua l-a pierdut, Astra l-a luat, că a fost lider 28 de etape. Îl respect ca om pe Hagi, ca fost fotbalist, dar ca antrenor, săracu, a încercat mereu în partidele cu mine să mă bată, dar a început meciurile mereu cu sacou și le-a terminat cu tricou. Nu știu dacă avea maiou.

Sunt puțini antrenori care se pot lăuda că au luat un titlu în asemenea condiții. Acești băieți minunați nu merită lipsă de respect. Când am pierdut la Pitești cu FCSB, am avut puterea să merg la Reghecampf să-i strâng mâna. Ăsta e respect. Nici nu știu ce să mai facem ca să fim recunoscuți de toată lumea. La două farmacii au și blocat Anticârcelul, pentru că nu l-am mai găsit, dar am făcut tot posibilul și l-am găsit în alt oraș”, a declarat Șumudică. 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News