Nu e primul conflict de la distanță între cei doi. Între timp, cei doi au discutat la telefon și au lămurit situția. Detaliile dialogului le-a dat chiar Marius Șumudică.
„Am râs când am citit ce a spus. Şi am vrut să-l asigur că eu nu voi antrena vreodată FCSB-ul. Am mai spus-o şi o repet: niciodată! Aşa că poate fi liniştit din acest punct de vedere. Iar atunci când am vorbit despre Alibec, Budescu şi alţi jucători pe care i-am antrenat, am făcut-o pentru că am fost întrebat”, a spus „Șumi” la Digi Sport.
Șumudică l-a sunat pe Dică: „Nu-i știam numărul, d-aia nu i-am răspuns”
„Nu-i ştiam numărul şi d-aia nu i-am răspuns. L-am sunat eu apoi şi am avut o discuţie, spun eu, civilizată, în care l-am asigurat că nu-i vânez postul, că nu am nicio răutate faţă de el. Şi dacă o fi să plec din Turcia, sper însă că nu foarte curând, în niciun caz nu m-aş duce la Steaua”, a adăugat Şumudică.
Nicolae Dică s-a arătat în trecut foarte deranjat de comentariile lui Șumudică.
„Am văzut ce spunea domnul Şumudică despre Dan (n.r. Petrescu) că are nevoie de timp, pentru că a adus mulţi jucători noi, dar la mine a spus că trebuie să câştig tot, la mine nu mai e nevoie de timp. Vorbim cum ne convine nouă.
Pe mine m-au dezamăgit acele declaraţii, am vrut să vorbesc cu dânsul. L-am sunat şi nu mi-a răspuns, pentru că mie nu-mi place să vorbesc la televizor, voiam să vorbesc direct cu dânsul. M-au deranjat unele declaraţii pe care le-a dat.
Eu nu sunt genul care să intre în conflicte. Eu tac, tac, însă este posibil să ies şi eu să spun nişte lucruri, dar nu vreau să fac acest lucru”, a declarat Dică.
CITEȘTE ȘI:
Totul despre iPhone 8, iPhone 8 Plus și iPhone X. Ce produse lansează Apple astăzi / FOTO&VIDEO
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!