”Dacă Şumudică vrea să vină la noi, ce pot eu să îi spun? Acum patru zile a pierdut cu Dinamo 5-2. Cred că tot noi am fost de vină. Eu îl respect foarte mult şi îl apreciez pentru performanţa făcută la Astra”, a declarat tehnicianul Stelei, la Digi Sport.
„Eu, Laurenţiu Reghecampf, puteţi lua toate declaraţiile pe care le-am dat, nu am spus niciodată că De Amorim şi Boldrin nu sunt pregătiţi fizic. Eu am spus că au nevoie de pregătire, dar mă refeream la adaptarea la noile metode. Nu a slăbit nimeni 5 kilograme şi nu cred că e problema lui Şumudică ce se întâmplă cu De Amorim şi Boldrin. Poate să facă glume, poate să facă tot ce vrea el, dar acum nu înseamnă că trebuie să purtăm un dialog de la distanţă”, a mai spus Reghecampf.
////////////////////////////////////////////////////////////
Marius Șumudică, tehnicianul campioanei Astra Giurgiu, nu rezistă o zi fără să zică ceva despre Steaua. Nebun după publicitate, Marius Ninel Șumudică a înțeles că nu poate apărea în public decât dacă pomenește de rivala Steaua. Fiindcă, Astra și realizările ei nu reușesc nicicum să-i asigure promovarea dorită de el. De aceea, fanaticul rapidist face ce face zi de zi și spune ceva despre Steaua.
După ce Helmut Duckadam i-a transmis un mesaj azi, „Șumi” n-a ratat prilejul unei noi replici, cu atât mai mult cu cât a vrut și, probabil, a reușit să-l enerveze din nou pe rivalul Laurențiu Reghecampf.
„Eu am zis în spirit de glumă că aș antrena-o pe Steaua. Clubul actual oricum nu mai e Steaua, e FCSB și tinde să devină Astra 2, la câți jucători a luat de la noi. D-aia am făcut o glumă. Pe Steaua n-aș antrena-o nici pentru 500.000 de euro plătiți pe loc! Dar la acest FCSB de azi poate că aș lucra”, a declarat antrenorul campioanei.
„Duckadam n-are voie să-și dea cu părerea de portarii de la FCSB”
Șumudică nu l-a iertat nici pe Duckadam, pentru „îndrăzneala” de a-i fi pomenit numele. „Sunt surprins că mi-a răspuns domnul Duckadam, nu cineva din club. Duckadam n-are voie să-și dea cu părerea nici măcar despre portarii de la FCSB, pentru că i-a interzis, și ca să comenteze și el totuși ceva își dă cu părerea despre mine”, a adăugat Șumudică. Gigi Becali a explicat ieri când s-a decis să nu-l angajeze vreodată antrenor pe Șumudică.